Socoteala barbară a “bătrânilorÔÇ£ lupi 

Socoteala barbară a „bătrânilor“ lupi

Tiberiu Pîrnău

Bătrânii lupi de presă au sărit cu dinţii la beregata ziariştilor mai tineri. Vor să-i sfâşâie, să-i extermine, să se hrănească cu sânge proaspăt…

Nu doresc să mă trag de şireturi cu aceşti domni şi de aceea mă adresez lor cu respect, cu decenţă, cu reverenţă. Le voi spune simplu: domnul G. S. şi domnul P.T (nu doresc să le fac o reclamă mai mare, decât cea pe care o au deja). Cele două „somităţi“ ale jurnalisticii de provincie, nu cred că-i jignesc, au dat naştere, la modul pervers, unui conflict artificial între două generaţii: cea experimentată, „hârşită“ prin presă de zeci de ani, cu un nume ce atârna greu în trecut pe fiecare articol semnat, şi cea mai puţin experimentată, tânără şi cu dorinţa de a participa la construcţia acestui „colos cu picioare de lut“ – presa.

Ideea este una „genială“ şi mai mult ca sigur îi aparţine inginerului de ziare G.S., care a pus pariu cu sine însuşi şi nu numai, că-i va pune la punct, îi va strivi, pe incomozii „gândaci“, care îndrăznesc să-i tulbure autoritatea. Recunosc că este o greşeală faptul că am intrat (mă refer la „Ziarul de Vâlcea“) în această horă a jignirilor reciproce şi a aruncatului „lăturilor stilistice“ de la unul la altul. Cei doi G.S. şi P.T. scriu incisiv, toarnă mizerii acide pe tinerii, care-i zgândără prin presă. Nu sunt îngeri nici cei doi stimabili, cum nu sunt nici acei ziarişti, care fac parte din generaţia tânără. Cei din urmă au învăţat de la cei dintâi să facă presă, acum punând în aplicare lecţiile primite.

Şireţi din cale afara şi mult mai uniţi în cuget, în simţiri şi-n interese decât partea cealaltă (nu o numesc adversă) cei doi acţionează ca o falangă spartană, umăr la umăr, şi punctează inevitabil. Câştigă pe termen scurt pentru că pe termen lung avem de pierdut cu toţii – credibilitate în ochii cititorilor. Personal, ceea ce mă deranjează sunt expresiile de genul „..talent n-au, carte nu, educaţie nu, caracter nu, dragoste de oameni nu, generozitate nu, plăcere de a trăi din scris nu şi închei aici, pentru că ar putea să creadă că îi bag la capitolul nulităţi“.

Dacă analizez cu atenţie textul, autorul se descalifică din start şi este puţintel ipocrit: păi dacă el ar avea „dragoste de oameni“ nu ar scrie un astfel de text mizerabil.  La partea cu generozitatea pică cu brio testul, cunosc zeci de persoane care au lucrat la P.T., care sunt în stare să jure cu mâna pe Biblie, că respectabilul domn numai generos nu este. Plăcere de a trăi din scris? O enormitate, P.T. numai din scris nu trăieşte, scrisul nu avea cum să-i dăruiască o limuzină, afacerile da. Educaţie?

Să întrebăm o fostă prietenă de-a Don Juanului P. ce educaţie aleasă a demonstrat acesta că are în relaţia cu ea! Caracter? Păi râd şi curcile de această afirmaţie, hai să-l întrebăm pe fostul deputat Becşenescu de caracterul lui P.T., să întrebăm şi familia Tudor despre caracterul editorului. Carte? Păi cei mai mulţi dintre tinerii înfieraţi cu mânie proletară au studii superioare, ceea ce P.T. nu are deocamdată (nu neg, în schimb, faptul că fiecare pădure are uscăturile ei). Şi lista este mult mai lungă. Aşadar, cine este nulitatea?

Sincer, nu doresc să intru în polemică cu cei doi „fraţi de cruce şi de rele“.  De aceea am hotărât să nu le mai acordăm atenţie şi nici spaţiu editorial în „Ziarul de Vâlcea“. În fond şi la urma urmei este vorba de criză, de supravieţuire. Probabil, ei consideră, că dacă ziarele noastre vor dispărea, sufocate de această perioadă grea, vor trăi ei mai bine… o socoteală barbară şi nerealistă.