Păcate nespălate
Gumi Colţ
E miercuri, aproape de prânz. A trecut jumătate din Săptămâna Mare. Am văzut mii de oamenii alergând după bani pentru a-şi îmbrăca copii şi pe ei, pentru a face rost de mâncarea necesară sfârşitului de săptămână, pentru a achita facturi, pentru a-şi aranja locaţia unde vor petrece noaptea de Înviere. Pe la biserici nu am fost dar ştiu exact că aici, în aceste zile, nu sunt decât clienţii obişnuiţi. Marii păcătoşi vor năvălii în noaptea cea mare în speranţa că lumina luată repede, în graba de a ajunge din nou la masă sau în faţa televizorului, le va curăţa sufletele. Afară plouă şi ploaia ar putea curăţa ceva din zgura unor minţi bolnave. A unor oameni corupţi de putere, bani, sex fără dragoste, minţi diabolice ale unor şefi bolnavi, lăcomie. Cel mai trist este că, parcă ca în nici un an, am văzut ucise în aceste ultime zile înainte de Sărbătorile Pascale, am văzut ucise prea multe prietenii. Am văzut multă murdărie şi nu numai în clasa politică, am văzut multă răutate. Răutate ce generează un mare consum de energie şi timp pentru a face rău. Uneori un rău ireparabil, alteori un rău care va declanşa un răspuns în aceeaşi monedă, un şantaj poate să ducă chiar la moartea şantajistului Mulţi oameni , prea mulţi care nu se gândesc la bucuria de a pregăti cadouri, la mulţumirea de a face surprize, la necesitatea creştină de a fi mai buni măcar de două ori pe an, de a da material, spiritual, fizic, mental ceva celor dragi. Mulţi oameni care nu mai identifică exact valorile umane ale celor care-i ajută, care le sunt colegi, parteneri, subalterni. Multe minţi bolnave care îşi regăsesc mulţumirea sufletească nu în mijlocul familiei, alături de copii, care caută mereu, cu îndârjire să facă rău. Sau să obţină bani pe orice cale, să se răzbune pentru vini închipuite, să pună amprente de noroi pe oameni care, în fapt nu le-au făcut nimic, să accepte concedierea colegilor pentru a primi o felie de pâine în plus, să accepte batjocorirea unor prieteni pentru a se amuza. Ploaia cade des dar e acoperită de zgomotul claxoanelor. Râmnicul şi poate nu numai el e plin de maşini şi de oameni grăbiţi. E o aglomeraţie specifică dar mulţimea are feţe triste. Rar mai râde careva. Eventual rânjeşte. Ştiu că în oraş sunt cîţiva oameni buni. Ştiu că sunt oameni care ştiu să iubească. Ştiu, pentru că am avut şi mai am norocul să am,că există oameni care ştiu să fie prieteni. Pentru unii dintre ei voi alerga prin urbe şi eu mai târziu în speranţa de a le putea lua ceva, ceva cât de mic, care să-i bucure. Cel care poate dărui e cu adevărat bogat. Şi într-o lume plină de săraci bogaţi şi putrezi de păcate e parcă bine să fi altfel. M-am decis voi pleca fără umbrelă. Poate mai spăl şi eu din păcate.
Traian GUMINSKI
