|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Un ziarist face glume proaste cu prefectul 

Un ziarist face glume proaste cu prefectul

 

• jurnalistul a sunat-o pe Anuţa Handolescu la 3 dimineaţa pentru a anunţa că digul de la Budeşti s-a rupt

Un ziarist de la un cotidian local se ţine de glume proaste. În urmă cu câteva nopţi, aflându-se la un bairam în localitatea Galicea, s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar păcăli prefectul Anuţa Handolescu. Astfel, el a cerut telefonul unui director aflat la acelaşi chef şi a sunat-o pe Anuţa Handolescu. Apelul a fost înregistrat la ora 3:30 dimineaţa. Fără a se prezenta, ziaristul i-a spus prefectului că se află căţărat pe digul de la Budeşti, care tocmai s-a rupt. Panicată, Anuţa Handolescu a anunţat imediat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul s-a deplasat apoi la faţa locului, unde şi-a dat seama că totul nu a fost decât o glumă cât se poate de proastă. La începutul conferinţei de presă de marţi, prefectul şi-a exprimat supărarea vizavi de această „glumă”. „Doresc ca acest redactor să recunoască public ce a făcut şi să-şi ceară scuze în cotidianul pe care-l reprezintă. Nu pot descrie ce am simţit. Dincolo de panică, cei de la ISJU au fost alertaţi degeaba. Nu este posibil aşa ceva”, a declarat Anuţa Handolescu.

 

• Nicu TRANDAFIR

Leave a Response