|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Nu sunt bani pentru Clinica de recuperare Călimăneşti 

Deputatul Buican a primit răspuns de la ministrul Sănătăţii:

 „Nu sunt bani pentru Clinica de recuperare Călimăneşti”

Deputatul liberal Cristian Buican a primit un răspuns prea puţin încurajant de la ministrul sănătăţii, Ion Bazac în legătură cu alocarea fondurilor pentru cumpărarea clinicii de recuperare de la Călimăneşti. În urma interpelării deputatului liberal, ministrul sănătăţii a încercat să paseze responsabilitatea acestei probleme în mâinile autorităţilor locale.

Chiar dacă, în acest răspuns, ministrul Bazac recunoaşte importanţa acestei clinici, spunând că „secţia de recuperare balneară Călimăneşti are un grad de ocupare al paturilor de 100%, reuşind ca toate cheltuielile de personal şi materiale să fie acoperite din serviciile medicale prestate”, poziţia ministerului este aceea că nu poate asigura finanţarea imobilului în care funcţionează Clinica de recuperare Călimăneşti din cauza faptului că această atribuţiune intră în competenţele comunităţilor locale.

„Consider poziţia ministrului Sănătăţii ca fiind una greşită, soluţia regăsindu-se în cooperarea dintre autorităţile publice locale, cele judeţene şi cele centrale, cu atât mai mult cu cât, cel puţin în acest caz, coloratura politică este aceeaşi. Astfel, refuzul său este unul care sfidează nevoile cetăţenilor, poziţia sa fiind una prin care se ascunde de responsabilitatea funcţiei pe care o ocupă”, a declarat liberalul Buican.

Mai mult, deputatul vâlcean acuză Partidul Social Democrat de indiferenţă faţă de cetăţenii din Colegiul Uninominal Nord şi face un apel public la normalitate, amintindu-le actualilor guvernanţi că astfel de probleme trebuie tratate obiectiv şi nu politic. De asemenea, deputatul Cristian Buican doreşte să anunţe locuitorii din judeţul Vâlcea de faptul că va lupta prin toate mijloacele necesare de care dispune pentru ca obiective de investiţii de genul Clinicii de Recuperare Călimăneşti să aibă câştig de cauză în faţa incompetenţei şi indiferenţei Guvernului PD-L şi PSD.

Leave a Response