|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Chimistele au câştigat la pas meciul cu U Cluj 

Nu au adversar în campionatul intern

Chimistele au câştigat la pas meciul cu U Cluj

Până nu demult o pretendentă la podiumul Ligii Naţionale, Universitatea Cluj a venit la Vâlcea acum din postura de echipă aflată în prag de retrogradare. Chimistele, proaspete semifinaliste în Liga Campionilor, nu au forţat în prima repriză, pe care au încheiat-o cu un avans de doar 3 goluri, 15-12. În partea secundă, însă, vâlcencele îşi amintesc de faptul că au fost în careul de aşi al Europei şi au luat avans, câştigând disputa cu clujencele la o diferenţă de 12 puncte, 35-23.

Principala marcatoare chimistă a fost ex-braşoveanca Cristina Neagu, cu 8 goluri. Au mai înscris Gatzel – 3g, Luca – 2g, Manea – 6g, Maier – 3g, Ardean – 1g, Vădineanu – 2g, Shimkute – 4g, Vizitiu – 2g, Pidpalova – 2g şi Avădanii – 2g. De la gruparea ardeleană principalele marcatoare au fost Dincă – 6g, Olteanu şi Senocico – fiecare câte 4g. După 22 de etape, Oltchim rămâne lider în Liga Naţională de handbal feminin, cu 42 de puncte. Chimistele au 21 de victorii, o singură înfrângere, 764 de goluri marcate şi 529 de goluri primite. Etapa viitoare, vâlcencele joacă la Zalău cu gruparea fostului lor antrenor, Ghiţă Tadici, HC Zalău.

Leave a Response