Sănătate fără suflet
Sănătate fără suflet
Tiberiu Pîrnău
Debandada din sistemul sanitar vâlcean face victime. Face victime la propriu, nu la figurat. Încă o rudă a unui pacient decedat acuză medici vâlceni de incompetenţă, de malpraxis. Într-o scrisoare deschisă adresată presei vâlcene, dar şi instituţiilor abilitate să ia măsuri (măcar formale), o fiică îndurerată îşi plânge mama decedată în condiţii suspecte pe patul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Drama este tulburătoare. Pe câteva pagini, tânăra Ana Toltis ne descrie coşmarul înfiorător pe care l-a trăit familia sa. Din păcate nu este vorba de un vis urât, ci de cruda realitate trăită de familia Toltis în spitalul vâlcean. Realitate sfârşită cutremurător cu moartea fulgerătoare a doamnei Salomia Toltis. Am redat integral scrisoarea primită pe adresa redacţiei pentru că am recunoscut adevărul crunt trăit şi povestit şi de apropiaţi de-ai mei, care s-au confruntat cu aceleaşi probleme de-a lungul spitalizării în unitatea medicală vâlceană.
Mizerie, tratament inuman din partea unor cadre medicale (fără să generalizez), aroganţă, nesimţire, incompetenţă crasă. Imaginea este una de film, de film de groază, una apropiată de celebra peliculă românească „Moartea domnului Lăzărescu“. Iată că din nefericire viaţa bate filmul, iar la Râmnicu Vâlcea „Moartea doamnei Toltis“ bate prin dramatismul şi realismul său imaginara moarte a domnului Lăzărescu.
Sunt tardive acum regretele unor doctori, precum Tudor, Croitoru sau Istrate. De asemenea şi lamentările lor, atât de patetice, dar şi cinice într-o anumită măsură. Probabil că împotriva unuia dintre medici se va lua o măsură de natură administrativă. Ceva formal, ca să nu dea rău Colegiul Medicilor în ochii opiniei publice. Se va merge pe principiul „corb la corb nu-şi scoate ochii“. Procuratura a demarat o anchetă referitoare la moartea Salomiei Toltis, la insistenţele familiei disperate şi îndoliate.
Totul este tardiv, nici un demers, nici o măsură administrativă, lumească, nu o va mai aduce printre cei vii pe pacienta, care s-a internat cu o afecţiune aproape banală şi care după şapte zile de „îngrijiri medicale“ a decedat. Doamna Salomia este victima sistemului sanitar românesc, un sistem putred, viciat până în măduva sa. Poate „vina“ îi aparţine bătrânelului soţ, domnul Toltis, cel care a stat la căpătâiul soţiei în toate cele şapte zile de suferinţă, că nu a ştiut că trebuie să bage mâna adânc în buzunar şi să dea şpăgile aferente serviciilor medicale, gratuite doar în teorie.
Să mă ierte stimabilul domn! Cu siguranţă că altfel s-ar fi comportat medicii, asistentele şi infirmierele cu soţia sa, dacă le-ar fi umplut buzunarele cu bani. Adevăruri crunte, adevăruri care dor într-o Românie, „ţară a tuturor posibilităţilor“. Sunt curios cum ar fi reacţionat respectivii medici, dacă soţia, copilul, fratele, mama sau tatăl lor ar fi fost în aceeaşi situaţie?
O întrebare retorică, desigur! Din ce în ce mai mulţi oameni sărmani suferinzi stau acasă aproape până în ultima clipă de viaţă din cauza fricii de a fi nevoiţi să intre în tăvălugul reprezentat de sistemul medical românesc. Cu cât sărăcia devine mai pregnantă, cu atât unii medici devin mai avari, mai corupţi, mai lipsiţi de umanitate.
