Medici vâlceni, acuzaţi că au omorât o pacientă 

Scrisoare de la o fiică îndurerată

Medici vâlceni, acuzaţi că au omorât o pacientă

Relatare despre evenimentele care au dus la moartea Salomiei Toltis:

În data de 15.04.2009, în jur de ora 8 dimineaţa, mama mea a ajuns la Spitalul Judeţean Vâlcea cu ambulanţa deorece acuza dureri mari, aflându-se practic în imposibilitatea de a se mişca din cauza durerilor de coloană (suferea de caţiva ani de discopatie lombară şi rheumatism generalizat). Aici s-a refuzat internarea de către medicul prezent aici (o doamnă doctor blondă şi scundă căreia nu am reuşit să-i aflu numele când am solicitat aceasta informaţie la UPU Vâlcea) şi care era de serviciu în dimineaţa zilei de 15.04 sau administrarea vreunui medicament de calmare…

Medicul de la urgenţe UPU Vâlcea i-a spus acesteia şi tatălui meu că ea, citez: “se preface”, că nu este de fapt bolnavă şi ar trebui să meargă înapoi acasă. Toate aceste lucruri pot fi deasemenea confirmate de d-na Sârbu M. Elena din comuna Popeşti, internată în aceeaşi zi cu mama mea. Aceasta a avut parte de acelaşi “tratament” şi ea fiind acuzată de aceeaşi d-nă doctor că “se preface” şi a aşteptat pe holul de la UPU nu numai ziua respectivă ca mama mea, ci şi noaptea precedentă, când dl. Tudor a acceptat într-un final să o interneze şi pe dânsa…dupa 24 h.

Pacientă plimbată prin toate secţiile

Mama mea a fost „plimbată” pe la toate secţiile din spital şi toate au refuzat internarea, considerând că nu este un caz grav.  Într-un final mama mea a fost internată pe la ora 15 de către medicul Tudor Costel care era de gardă la neurologie în ziua respectiva şi care îl cunoştea pe tatăl meu. Deşi iniţial acesta refuzase internarea motivând că “acest caz nu reprezintă o urgenţă”, dânsul a acceptat internarea mamei mele, după 7 ore de când aceasta aştepta pe holul de la urgenţe, fără ca nimeni să îi dea atenţie…

După ce a fost internată la Dr. Tudor Costel, mama mea a primit câteva antiinflamatoare pentru a-i mai alina durerea… Miercuri seara în jur de ora 23:30 am ajuns şi eu la spital pentru a vorbi cu dl. Dr. Tudor. Acesta mi-a spus că “ar trebui să-i mulţumesc că mi-a internat-o” şi că orice i-aş face la Bucureşti, mama mea se va întoarce pe la el şi că practic durerile de oase vor exista indiferent de operaţiile pe care vrem să i le facem. Menţionez că mama mea era pe lista persoanelor care au obţinut o proteză de genunchi în luna ianuarie a.c. şi urma să fie operată de prof. dr. Orban de la Elias, având diagnosticul de gonantroza la genunchiul drept.

Din discuţia cu dl. doctor pot spune că dansul mi-a garantat că va face tot posibilul sa fie bine, ca îi va reface radiografiile la genunchi şi coloana, ceea ce de fapt a şi facut în dimineata zilei imediat urmatoare şi apoi dânsul m-a rugat să mă duc acasă şi să mă liniştesc pt că mama mea e pe maini bune. Şi am crezut….

De vineri 17.04 mama mea nu a mai putut să îşi facă nevoile, din această zi fiind în imposibilitate de a consuma mâncare solidă. Din acest moment ea a început să acuze inclusive dureri de burtă, prezentând un abdomen umflat şi stări de rău pronunţate. Soluţia s-a găsit foarte uşor de către dl. doctor Tudor sâmbătă: “îi băgăm o sondă”!
Însă acesta nu i-a prescris niciun fel de medicament care să o ajute să îşi revină la normal, toate acestea fiind achiziţionate de către familie la indemnul mamei care a fost anterior internată la dl. Dr. Dubinciuc de la Spitalul Vâlcea, în urmă cu 2 ani.

Întâmplător, am consultat prospectul medicamentelor injectabile pentru spate pe care doctorul Tudor i le-a recomandat mamei mele. În acest moment am sesizat că acestea erau contraindicate pentru o boală pe care mama mea o are de câţiva ani şi era vizibilă cu ochiul liber şi anume psoriasiz, cu accente de vitiligo. În acelaşi timp, acest medicament reţinea apa şi era contraindicat cardiacilor. I-am spus mamei imediat că acest medicament recomandat de medic pentru spate (dexamethasone sodium injectabil) ar putea fi cauza pentru disfuncţia sa fiziologică şi ea a cerut imediat renunţarea la acest tratament.

Igiena, o mare problemă la Spitalul de Urgenţă

Un alt lucru pe care vreau să îl reclam este comportamentul asistentelor în cazul mamei mele. În acest spital asistentele nu vin în saloane decât dacă sunt trimise de medic pentru a face un tratament sau dacă sunt chemate expres de persoanele din salon şi cererea este motivată… În momentul în care am solicitat ca mama mea să fie ajutată pentru a merge la baie sau pentru a fi spălată mi s-a transmis că „asta fac femeile de serviciu”. Atunci când am solicitat o injecţie de calmare, o perfuzie sau clisma acestora, mi s-a spus că mă pot ajuta doar dacă doctorul le spune asta. Însă doctorii nu erau de găsit sau dormeau închişi în cabinetul lor, deşi erau de gardă pentru a fi la dispoziţia bolnavilor…

Deoarece mama mea avea nevoie de mai multă atenţie, mi s-a atras atenţia că este nevoie de însoţitor noaptea pentru ea în spital, atât asistentele cât şi femeile de serviciu fiind indisponibile să o ajute în cazul în care ar dori să meargă la baie, să se schimbe sau să i se facă o injecţie suplimentară. Deci ea avea permanentă nevoie de un însoţitor lângă ea.

Igiena este o alta mare problemă în spitalul de urgenţă Vâlcea sau cel puţin în salonul 11, secţia de neurologie. Pe durata unei săptămâni cât am stat în spital alături de mama mea, nu i s-a schimbat lenjeria nici măcar o singură dată şi am văzut că nici după ce alţi pacienţi au plecat din spital nu venea nimeni să schimbe aceste lenjerii.
Sau era din cauză că venea Paştele şi în spital erau prea puţin personal? În schimb gândacii se plimbau în voie pe pereţi, în paturi şi pe holuri.

De vineri noaptea mama nu a mai putut dormi şi starea sa a început să se înrăutăţească. Deşi mama s-a plâns de dureri tot mai acute şi generalizate la nivelul tuturor părţilor corpului atât asistentelor, nouă familiei, femeilor de serviciu, colegelor de salon şi evident medicului său, medicamentaţia sa a rămas limitata la clasicele antiinflamatoare pe care le lua şi acasă, anume: algocalmin, ketonal injectabil, diclofenac, clorzoxazona.

Când disfuncţiile somnului s-au acutizat, mamei mele i s-a adăugat pe lista medicamentelor şi diazepam injectabil deşi era cardiacă.  O menţiune demnă de luat în seamă este aceea că mama sau cineva din familia sa, la internare şi pe tot parcursul rămânerii în spital nu a fost întrebată despre istoricul său medical, probleme de sănătate, operaţii, alte afecţiuni, ce medicamentaţie mai ia sau alte lucruri de acest gen depre care cred că este normal să se întrebe….

În duminica Paştelui am ajuns de urgenţă la mama la spital încă de la ora 8 dimineaţa, aceasta acuzând iarăşi blocări ale spatelui. Din acest moment tatăl meu a fost de neclintit de lângă patul mamei mele.

Medici comozi şi tratament după ureche

În noaptea de duminică mama mea nu s-a mai putut mişca deloc. Tata a trebuit să o întoarcă de pe o parte pe alta toată noaptea şi în intervalul orar 21-23 el s-a prezentat de 5 ori la medicul de gardă din secţia de neurologie – Dl. Doctor Istrate. Acesta i-a spus tatălui meu că „nu are obligaţia să vadă pacienţii în saloane” şi a refuzat să vină pentru consult în salonul mamei mele pretextând de fiecare dată că pacienţii săi sunt prioritari. A ajuns de abia în jurul orei 11am în ziua de luni dimineaţa în salonul mamei mele şi asta doar pentru a vedea reflexele genunchilor săi şi a-i lua tensiunea. Dânsul a dat aceeaşi rezoluţie care se poartă la Spitalul de Urgenţă Vâlcea: „pacienta se preface ş nu constituie un caz grav”.

Luni după amiaza a intrat de gardă dl. doctor Croitoru. Între timp mama mea a început să devina incoerentă. Nu mai lega cuvintele, nu mai putea să îşi mişte mâinile şi picioarele, plângea şi gemea întruna, era oarecum între vis şi realitate.

Vorbind telefonic cu tatăl meu, eu între timp plecând la Bucureşti unde am domiciliul stabil, i-am solicitat să îi ceara medicului de gardă consultaţie de urgenţă şi să-l informeze despre situaţia sa. După multe rugăminţi dl medic Croitoru i-a administrat mamei mele nişte picături (Haloperidol) fără a-l întreba nimic pe tatăl meu şi asigurându-l pe acesta că „acum va dormi”!. Mama a dormit într-adevăr după administrarea picăturilor… câteva ore. Marţi dimineaţa la ora 7:45 mama mea a decedat strigând numele meu şi deschizând larg ochii….

Tatăl meu susţine că aceste picături au fost letale. La rugăminţile sale am căutat informaţii despre acestea şi am constatat că medicamentaţia este contraindicată bolnavilor în stări comatoase şi că se administrează în cazuri de tulburări psihice precum schizofrenie, demenţă, oligofrenie, paranoia.

Asistentele îi luau temperatura care era în momentul decesului 40.8 însă nimeni nu a sesizat că mama mea a decedat deşi o asistentă ar trebui să ştie aceste lucruri. Cand tata a văzut ca mama dupa 4-5 ore de somn a deschis în sfârşit ochii şi asta doar ca să spună cu ultima suflare numele meu, a înţeles că … soţia lui şi-a dat ultima suflare. A incercat să îi facă respiraţia gură la gură dar şi-a dat seama că nu ştie cum exact. Disperat, a apelat la asistente însa acestea i-au spus sec că nu se mai poate face nimic fără a încerca o minimă manevra de salvare a ei…fără a alerga la Urgenţe cu patul acesteia, fără a încerca să o resusciteze manual…

Reci şi teleghidate, cele 2 asistente au fugit din salon fără a arăta un dram de compasiune faţă de tatăl meu care de 3 zile şi trei nopti stătea cu mama mea în speranţa că peste 2 ore o voi prelua eu la Bucureşti şi „coşmarul Vâlcea va lua sfârşit!” Nu a fost să fie aşa…mama a decedat fără lumină, fără speranţă şi fără unica ei fică langă ea.
Durerea mea şi a tatălui meu este de nedescris acum!!!!!!!!

Mama mea a murit aşteptând ambulanţa care ar fi trebuit să o aducă la Bucureşti unde era aşteptată pentru internare la Elias. Ambulanţa ar fi trebuit să plece la ora 7 şi era rezervată pentru ea cu dl. Dr. Tudor care „o externase cu o zi înainte”, însă cei de acolo i-au spus tatalui meu să aştepte…

Practic cu bilet de externare din spital, mama mea a decedat oficial pe drum înspre casă. Neoficial însă ea a decedat în acelaşi pat în care era de 7 zile fără ca cineva să facă ceva coerent pentru a o trata sau să-i zică o vorbă bună.

Tatăl meu pe fondul multor zile nedormite şi a stresului psihologic, nu mai menţionez durerea pierderii soţiei sale, a fost pus în situaţia de a o lua acasă decedata cu taxiul, medicul Tudor avand grija sa mentioneze ca „nu are voie sa inregistreze decedati pe sectie” si ca au trecut 2 ore de cand e in salon moarta si nu are voie sa o tina atat acolo…

Ma intreb oare, a fi in stare de delir dupa o saptamana de chinuri pentru ca un spital te lasa sa mori, e totuna cu a fi nebun si agitat pentru un medic de aici? Probabil ca da!

Daca reducem la absurd, mama mea a fost internata pentru dureri reumatice, ce ironie, chiar de ziua ei – 15 aprilie, in ziua in care implinea 66 de ani si a murit o saptamana mai tarziu, brusc fara ca nimeni sa stie de ce. Cauza mortii este „suspiciune de atac de cord” dar asta doar pentru ca tata a observat ca are ceva negru langa gat…

Parchetul cercetează cauzele morţii

Post mortem, noi familia, am cerut autopsia, facandu-se totodata plangere penala la politie din cauze de culpa medicala. Politia din Popesti prin dl. Comisar Brenciu a inaintat plangerea catre Parchetul Horezu. Dosarul prin care se cerceteaza cauzele mortii mamei mele are nr. 915/P/2009.

Autopsia s-a realizat in dimineata zilei de 23.04.2009 de catre dr. Daniel Roncea – medic primar IML Valcea la Morga din Horezu, unde am depus trupul mamei mele Salomia Toltis cu o seara inainte. Rezultatele microscopice si care vor determina cauza mortii vor veni dupa 3 luni de la IML Bucuresti, iar testele toxicologice care vor dovedi ce substante au fost in corpul mamei mele si in e cantitati, vor veni dupa 6 luni.

Totodata am depus o plangere la Colegiul Medicilor in data de 28.04.2009 la ora 10:22, plangere inregistrata cu nr. 128. Si la Spitalul de Urgenta Valcea s-a depus o plangere in aceiasi zi la ora 11:15, plangare care are nr. de inregistrare 6994/28.04.2009. Managerul spitalului D-na Saliste mi-a promis ca se va supune cazul comisiei interne de Etica si Disciplina si a spus ca „ma intelege”.

Cert este ca mama mea nu suferea de boli cronice grave care sa fi indicat acest deznodamant.

Vreau sa punctez un alt lucru care demonstreaza lipsa de profesionalism a spitalului de urgenta Valcea. La internare si pe tot parcursul acesteia, familia mea nu a fost intrebata despre bolile pe care mama le are, medicamente pe care ea le mai ia, alergii, alte boli si/sau disfunctii, diagnostice, istoric medical, samd. Eu in schimb i-am adus d-lui doctor Tudor la care mama a fost internata radografiile pe care dl. Doctor Berceanu de la Elias i le-a facut si fisa sa de externare de acolo. Raspunsul sau a fost ca ii face altele si nu ii servesc…

Doar cateva sesizari ale mele legate de medicatia aplicata mamei:
Mama mea era cardiaca si i s-a administrat o doza impresionanta de diazepam…si apoi Haloperidom, picaturile care i-au fost fatale. Daca va uitati pe prospect o sa vedeti ca supradoza da aritmii cardiace si temperatura si este indicat pentru a „linisti bolnavii psihic”, a se citi adormi. Medicul Croitoru nota in fisa mamei de obserevatie in jurul orei 23, in noaptea precedenta decesului acesteia (a doua zi dimineata la 7:35 ea murea..) ca sufera de „delir”.

De fapt mama intrase in coma, o alta contraindicatie a Haloperidolului. Si deasemenea varsta ei nu era indicata pentru a i se administra Haloperidol…

Aceste picaturi sunt indicate pentru nebuni, ceea ce mama mea nu era…ea avea doar o disfunctie a somnului data de dureri de burta, de lipsa de atentie medicala, de lipsa de coerenta si interes a medicilor de la Neurologie..

Mama mea era bolnava de psoriasiz si i s-a administrat un medicament de spate foarte puternic dar care era contraindicat pentru bolnavii de psoriazis (dexamethasone sodium injectabil)… Mama mea  nu mai mancase de cateva zile pentru ca nu mai putea sa isi faca nevoile iar personalul medical refuza chiar si cu „atentii” sa o duca la baie cu caruciorul… Eu a trebuit sa le spun asistentelor sa o hraneasca prin perfuzii…. dar i-au facut numai o perfuzie…este deci posibil ca mama mea sa fi murit putin de foame si sete…

Mentionez ca tatal meu este deasemenea bolnav de diabet zaharat si nu avea voie sa faca efort sau sa fie suparat….Avand in vedere ca el a stat langa mama zi si noapte 3 zile fiind supus unui stres enorm, eu puteam ramane orfana in acelasi timp de mama si de tata….

In incheiere as vrea sa spun ca scopul meu este acela de a se face putina lumina in acest caz. Putina lumina si dreptate…

Stiu ca nu mi se va da dreptate nici cu dovada de malpraxis venita de la Ministerul Sanatatii pentru ca exista precedentul „Florea Popescu” tot la Valcea, a carei sora va fi miercuri la conferinta de presa sa ma sustina… Dar cel putin lumea va auzi ce se intampla la acest spital si poate acesti „medici” vor fi opriti sa nu mai omoare alti oameni…

Date personale decedata:
Salomia Toltis, 66 ani, sat Ursi, com. Popesti, bl. C, sc. C, et. 1, ap. 5
data nasterii 15.04.1944 – data mortii 22.04.2009

Declaratie de Ana Toltis – fiica