Bani europeni şi pentru romii din Urşani
Bani europeni şi pentru romii din Urşani
Oraşul Horezu, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea şi Grupul de Iniţiativă „Făget-Urşani”, implementează începând cu data de 16.01.2009 proiectul privind „Reabilitarea şi modernizare străzii Urşani, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea”. Proiectul este realizat în cadrul programului Phare 2006 – „Accelerarea implementării Strategiei Naţionale de Îmbunătăţire a Situaţiei Romilor – Componenta Managementul Schemei de Grant pentru dezvoltare comunitară”, având ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii rrome din satul Urşani, prin implicarea activă a comunităţii de rromi, în parteneriat cu autorităţile locale, în dezvoltarea infrastructurii localităţii. Scopul proiectului este acela de a asigura o infrastructură de drumuri la nivel decent pentru comunitatea compacta de rromi-rudari din satul Urşani.