Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Sunt unii angajaţi de la Regia de Drumuri Vâlcea care execută lucrări de reabilitare şi aşternere mixtură asfaltică pe timpul nopţii. Lucrările respective sunt „contractate” la negru de unii primari de comună, care astfel ocolesc procedurile greoaie de licitaţie şi achită asfaltările cu… trei porci, 5 găini şi un bidon de vin.
• Gheorghe Gogîrnoiu îşi dovedeşte din nou valoarea de bun manager al Direcţiei de Finanţe Vâlcea. La evaluarea organizată zilele trecute de Ministerul Finanţelor, actualul director al DGFP Vâlcea a reuşit unul dintre cele mai mari punctaje la nivelul ţării. La fel şi Aurel Miriţoiu, de la Garda Financiară Vâlcea!
• Fostul primar al oraşului Ocnele Mari, Radu Gheorghe, aşteaptă cu decizia în buzunar numirea ca director al Agenţiei de Mediu Vâlcea. Nu ştim care este legătura fostului primar cu „protecţia mediului”, dar putem aprecia ca pozitivă activitatea desfăşurată de actuala directoare Narcisa Urea.
• După vreo şase luni de insistenţe, actualul „manager” (!) de cotidian local este pe cale să-şi vadă visul împlinit: funcţia de director la Direcţia Copilului Vâlcea. Pe intenţiile ipochimenului nu dăm doi bani, dar nu înţelegem de ce un profesionist ca Ion Cîlea insistă să numească în această importantă funcţie un fost strungar de la Vilmar cu studiile de scurtă durată făcute la fără frecvenţă şi cu examenele luate în pauzele meciurilor de handbal.
• Teodor Trancă, prim-procurorul Parchetului Judeţean Vâlcea, a dat cu bâta-n baltă la evenimentul organizat miercuri de SRI. Procurorul şef le-a reproşat lucrătorilor din serviciu că nu-i furnizează informaţii referitoare la acte de corupţie. Trancă a dovedit că habar nu are ce prevede legea în acest sens şi căror instituţii trebuie să furnizeze informaţii SRI. Ne întrebăm cum de-a câştigat T.T. postul de procuror şef la judeţ cu aceste cunoştinţe sumare.
• Corb la corb nu-şi scoate ochii. „Nemuritorul“ lider de sindicat Aurel Popescu s-a trezit din somnul care-l cuprinsese de câţiva ani încoace şi îndeamnă membrii de sindicat la acte de violenţă împotriva statului de drept. Pentru afirmaţiile iresponsabile date unui ziarist de casă sindical, Aurel Popescu va da cu subsemnatul la Poliţie şi Procuratură.
• Primim informaţii că sindicalistul Pîrvu a scos ceva bani de la teşcherea pentru a zugrăvi pe-ici, pe-colo Casa de Cultură a Sindicatelor.