“Uşa mea este deschisă oricând, pentru orice vâlcean”
• Subprefectul de Vâlcea Ioan Filip declară:
„Uşa mea este deschisă oricând, pentru orice vâlcean”
Ioan Filip a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Vâlcea în urmă cu exact două luni, potrivit Hotărârii de Guvern 352 din 25 martie 2009. Ioan Filip a fost propunerea Partidului Democrat-Liberal Vâlcea pentru postul de subprefect, acesta înlocuind-o în funcţie pe Anuţa Handolescu. Subprefectul Ioan Filip are în responsabilitate instituţiile deconcentrate (verificare, îndrumare şi control); Compartimentul gestionarea situaţiilor de urgenţă; Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor.
Deja, Ioan Filip a reuşit să fie admis la cursurile Institutului Naţional de Administraţie, pentru a fi numit definitv în funcţia de subprefect. Ioan Filip a absolvit Institutul Politehnic Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică în 1983. În urmă cu patru ani a terminat şi studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice, unde a fost coleg cu senatorul. Ioan Filip a lucrat ca inginer stagiar la IUCF apoi a fost detaşat la Tehnofrig Cluj. A revenit în uzina vâlceană unde a rămas până în 1995. La alegerile locale de anul trecut, Ioan Filip a candidat din partea PD-L pentru funcţia de primar al oraşului Băile Olăneşti.
• Cum aţi caracteriza perioada de două luni scursă de când aţi fost numit subprefect?
Acum, la începutul perioadei ca subprefect, am demarat o acţiune de informare şi identificare a problemelor de la nivelul instituţiilor care mi-au fost repartizate. Spre exemplu, săptămâna trecută am fost să văd care este realitatea la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea şi Centrul Militar Judeţean.
Tot în perioada scursă de când am fost numit în această funcţie, am făcut câteva deplasări în comunele din Vâlcea. Amintesc aici de localităţile Lăpuşata, Roşiile, Şirineasa şi Copăceni. La Şirineasa, primarul mi-a adus la cunoştinţă faptul că agenţia de dezvoltare de la Craiova a scos de pe listă un proiect Phare care era eligibil în proporţie de 80%. La Copăceni, conducerea primăriei mi-a comunicat că există probleme de finanţare pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi dotare a grădiniţei şi a căminului cultural.
• În ce relaţii profesionale vă aflaţi cu conducerea Prefecturii Vâlcea şi cu angajaţii acestei instituţii?
Vreau să vă spun că am o colaborare excelentă cu prefectul Remus Grigorescu şi cu subprefectul Petre Ungureanu. La fel, am găsit la Prefectura Vâlcea o echipă de funcţionari publici foarte bine pregătită şi bine intenţionată.
• Ce vă propuneţi pentru perioada următoare, din postura de subprefect al judeţului Vâlcea?
Intenţionez să îmbunătăţesc considerabil relaţia cu instituţiile, serviciile deconcentrate şi cu primăriile în vederea eficientizării activităţii. Vreau să vă mai spun că uşa mea de la sediul Prefecturii Vâlcea este deschisă oricând, pentru orice vâlcean care are diverse probleme. (Petre Coman)