SRI-ul se ascunde sub fusta unei doamne
SRI-ul se ascunde sub fusta unei doamne
Tiberiu Pîrnău
Feţe încruntate, ochi prea albaştri, discurs de lemn-robotizat, priviri tăioase, aşa aş caracteriza evenimentul organizat miercuri, forţat, de SRI la Râmnicu Vâlcea. Sunt subiectiv, bineînţeles. Serviciul Român de Informaţii se străduieşte să-şi schimbe imaginea prăfuită şi bagă la înaintare cadre şcolite pe bani grei prin străinătate, prin Occident. La partea de instruire ideologică Vestul (Washington-ul) a luat locul Estului (Moscovei). O doamnă mult prea repezită pentru funcţia şi gradul său în cadrul serviciului conduce discuţiile în ritm de mitralieră verbală. Este a mia oară când rosteşte aceleaşi „versuri goale“ despre subiecte extrem de interesante, dar abordate formal şi nu pe fond. A trecut prin zeci de oraşe cu „caravana“ şi ştie bine poezia.
Doamna cu nume de comic, Palade, monopolizează evenimentul cu înşiruiri haotice de idei redundante. Reuşeşte în trei ore de dezbateri să vorbească continuu, dar să nu ne spuă nimic referitor la tema generoasă: prevenirea şi combaterea terorismului. Este şi asta o performanţă. Se ascunde în spatele secretului de stat. Auzim aceleaşi lucruri generale, pe care le ştie astăzi şi un copil de clasa a III-a. Sincer nu cred că SRI-ul este instituţia care trebuia să susţină aceste prelegeri cu caracter educativ-şcolar. SRI are atribuţii mult prea grele, privitoare la securitatea statului, cu toate aspectele acestui domeniu.
Ofiţerii prezenţi la discuţii s-au simţit stingheri, locul lor nu era acolo, la o discuţie publică, cu camere de luat vederi, aparate foto, cu priviri indiscrete. Cei 10 ofiţeri prezenţi la Consiliul Judeţean aveau probleme mai importante de rezolvat decât să fie scoşi „la lumina reflectoarelor“ de o doamnă cu exces de zel. Colonelului Adelina Palade îi dau nota 10 pentru că a reuşit perfect să nu răspundă concret, coerent, la nici una dintre întrebările invitaţilor. „Secretul de stat“ nu-i dădea voie.
Consider că încercarea de miercuri a SRI-ului de a ridica puţin vălul de umbră, de underground, ce-l înconjoară, a fost nereuşită.
Nu cred că este rolul unui serviciu de informaţii să meargă prin şcoli şi să ţină lecţii anti-tero. Nu pun la îndoială buna credinţă a iniţiatorilor acţiunii, dar ofiţerii de informaţii trebuie să-şi facă datoria faţă de ţară prin munca lor secretă, informativă. Ei trebuie să pună pe masa instituţiilor abilitate dosare, informaţii, care să justifice rolul SRI de a apăra libertatea şi securitatea statului de drept.
Mi s-a părut de-a dreptul jignitoare atitudinea persiflantă la adresa mass-media şi a rolului acestora în societate, afişată de şefa Direcţiei de Comunicare din SRI. Stimată doamnă, ar trebui să ne mulţumiţi „şi-n culcare şi-n sculare“ nouă ziariştilor pentru că vă ajutăm să vă faceţi treaba pentru care sunteţi plătită cu bani grei din buzunarele contribuabililor! În nenumărate rânduri rapoartele SRI s-au bazat pe informaţii primite de la ziarişti.
Colaborarea dintre servicii şi presă există şi trebuie tratată cu mai mult respect. Am observat cu acest prilej şi câteva tinere, cu fustă scurtă, ofiţeri „de bază“ ai serviciului la Vâlcea. Nu pot fi acuzat de misoginism, dar chiar mi-aş dori să ştiu care sunt misiunile, cu acoperire sau fără, ale acestor domnişoare? Oare, ele sunt viitorii agenţi secreţi profesionişti ai României? Secretul de stat nu-mi permite să aflu adevărul.