|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Firma AMBIENT a primit în proprietate 3 hectare de la Primăria Râmnicului 

• Pentru a lua un credit bancar,

Firma AMBIENT a primit în proprietate 3 hectare de la Primăria Râmnicului

Nicu Trandafir

Săptămâna trecută, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat printre altele un raport şi un proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil-teren din zona Parcului Industrial Sud. Astfel, s-a decis dezmembrarea imobilului-teren în suprafaţă de 14 hectare, având numărul cadastral 14504, proprietatea municipiului Râmnicu Vâlcea, situat în zona Baraj Sud – Staţia de Epurare, în două loturi, după cum urmează: lotul nr. 1 în suprafaţă de 3 hecatre proprietatea municipiului, cu notarea în Cartea Funciară a dreptului de concesiune în favoarea SC AMBIENT SA; lotul nr. 2 în suprafaţă de 11 hectare proprietatea municipiului, cu menţinerea celorlalte notări existente în Cartea Funciară.

Prin hotărârea nr. 149/2003, Consiliul Local a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de circa 15 hectare, situat între staţia de epurare şi drumul naţional 7A, în partea de sud a oraşului, urmând a fi folosit în conformitate cu prevederile legale, inclusiv prin vânzarea unor părţi din acesta potenţialilor investitori, în baza unui plan urbanistic zonal. Astfel, prin HCL nr. 224/111 s-a avizat şi aprobat PUD „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, iar prin HCL nr. 262/149/22.12.2004, s-a aprobat studiul de oportunitate şi caietul de sarcini pentru concesionarea şi vânzarea acestuia.

În conformitate cu prevederile studiului de oportunitate şi a caietului de sarcini, terenul a fost destinat realizării unui parc industrial, respectiv realizării de spaţii comerciale, de producţie şi unităţi industriale şi a fost concesionat prin licitaţie publică. În urma licitaţiei publice deschise, au fost adjudecate de către AMBIENT loturile numerotate de la 1 la 10, a căror suprafaţă totală este de 3 hectare, pentru care a fost încheiat contractul de concesiune nr. 1413/2006 şi actul adiţional la acesta nr. 1 din 04.06.2007 şi a fost notat în Cartea Funciară a municipiului dreptul de concesiune asupra acestei suprafeţe, în favoarea SC AMBIENT SA care a edificat pe acesta suprafaţă un centru comercial.

Cu adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 16638/20.05.2009, SC AMBIENT SA, a solicitat Consiliului Local al municipiului, dezlipirea din suprafaţa totală a parcului industrial, a suprafeţei de 3 hectare situată la adresa strada Parcului Industrial nr. 2, motivat de faptul că trebuie să… contracteze un credit bancar. „Pe această suprafaţă de teren concesionată de noi pe o perioadă de 49 de ani societatea a edificat un centru comercial Ambient înscris în cartea funciară 36093 Râmnicu Vâlcea.

Având în vedere efortul financiar făcut de societate privind investiţia de edificare a construcţiei şi aprovizionarea cu mărfuri a spaţiului comercial a solicitat un credit bancar urmând să garanteze acest credit cu clădirea proprietatea sa din Rm. Vâlcea. Menţionam că proprietatea concedentului Primăria Rm. Vâlcea, terenul care a făcut obiectul concesiunii către mai mulţi concesionari, este intabulat în cartea funciară fără să fie dezlipit pe suprafeţele concesionate astfel încât acestea să poată fi identificate cadastral cu numere diferite, mai uşor de urmărit de un terţ, în speţă banca.

Terenul dat în concesiune de primărie, din punct de vedere al înscrierii în cartea funciară a suferit modificări de suprafaţă şi de număr de carte funciară. Astfel, terenul a fost înscris iniţial în CF 15509 Rm. Vâlcea, nr. cad. 5955 în suprafaţă de iniţială de 144.954 mp, transformat în CF 35354 cu acelaşi număr cadastral, care apoi prin dezlipirea unei suprafeţe conform actului notarial nr. 554 din 10.02.2009 şi a încheierii nr. 4164/10.02.2009, este înscris la data prezentei în CF nr 36093 Rm. Vâlcea cu suprafaţa de 139.940 mp.

Considerăm că în mod firesc aceste modificări pot continua pe toată perioada concesionării. Orice modificare în structura cadastrală a acestui teren determină atribuirea de fiecare dată a unui alt număr de carte funciară iar dimensiunile suprafeţei se pot modifica, proprietarul exercitându-şi în mod legal dreptul său de dispoziţie şi, chiar dacă aceste modificări nu influenţează suprafaţa de teren concesionată de Ambient SA, din punctul de vedere al băncii, este greu de urmărit situaţia garanţiei reale imobiliare asupra construcţiei, pe care Ambient SA doreşte s-o constituie în favoarea băncii pentru creditul solicitat.

Menţionăm că aprobarea creditului şi a garanţiilor reale constituite de Ambient SA pentru acordarea acestui credit sunt aprobate de o instituţie externă de creditare (banca mamă cu filiala în România), iar aceasta condiţionează tragerea creditului de stabilitatea din punct de vedere cadastral a numărului de carte funciară şi a numărului cadastral propriu pentru terenul pe care s-a edificat construcţia. Condiţia băncii este motivată de necesitatea identificării mai uşoare a construcţiei pe care o ia în garanţie ipotecară şi a terenului pe care este edificată având certitudinea contituităţii corecte a contractului de concesiune, a faptului că acesta curge liniar din punct de vedere al identificării cadastrale.

Având în vedere că după acordarea acestui credit, am discutat cu banca posibilitatea achiziţiei acestui teren, este mult mai uşor pentru noi. având în vedere condiţiile actuale de piaţă să obţinem de la bancă acordul unei suplimentări a creditului pentru achiziţia terenului în eventualitatea în care situaţia lui cadastrală rămâne nemodificată şi mult mai clară”, precizează Ioan Ciolan, directorul general al Ambient SA, în adresa trimisă Primăriei Râmnicului.

Leave a Response