|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

CAS Vâlcea are contract cu 223 de medici de familie 

CAS Vâlcea are contract cu 223 de medici de familie

            În conformitate cu prevederile contractuale, în ziua de 10 iunie a.c. CAS Vâlcea a virat în conturile medicilor de familie suma de 1.658 milioane ron (16,580 miliarde lei vechi) reprezentând contravaloarea serviciilor efectuate și validate pentru luna mai a.c. De asemenea, a mai plătit suma de 127 600 ron (1,276 miliarde lei vechi) pentru regularizări aferente trimestrului I a.c.

            Menţionăm că în prezent se află în contract cu CAS Vâlcea 223 medici de familie, care au o bună reprezentare teritorială – atât în mediul rural, cât şi în cel urban.

            Conducerea CAS Vâlcea şi intregul personal al instituţiei sunt antrenate cu toate forţele în derularea unor relaţii contractuale cât mai eficiente cu furnizorii de servicii medicale, între care medicina de familie se situează în primul eşalon.
 
            De altfel, recentele întâlniri în teritoriu cu aceşti furnizori de servicii medicale, ce vor continua şi în perioada următoare în întregul judeţ, iniţiate de Preşedintele – Director General al CAS Vâlcea, ec. Constantin Rădulescu, au în vedere tocmai o colaborare efectivă şi un parteneriat activ între toţi factorii responsabili şi interesaţi în îmbunătăţirea asistenţei medicale din judeţul nostru, în folosul persoanelor asigurate, al tuturor cetăţenilor.

Leave a Response