Nepriceputul
„Ce repede au trecut zilele! Nici nu ştiu ce să mai cred! Parcă ieri am făcut nunta!…”
Aşa gândea Paulică Ţiţeioru, proaspăt ales deputat pe listele partidului său istoric şi cu rădăcini adânci în fami-lia sa, de pe strada Râşniţelor, într-o clipă de răgaz. Că, de când a intrat în „valurile democraţiei”, cum îi place lui să-i zică politicii, a cam uitat de toate. Nu tu familie, nu tu muncă fizică şi în aceasta intrând, bineînţeles şi piaţă, grădină, curte, ori alte treburi gospodăreşti, „nu, doamne fereşte!” El a luat pe „nu mă pricep” în braţe şi „se apăra” astfel de toţi. Mai ales de nevastă-sa, care, în ciuda umorului ei caracteristic, este, totuşi, femeie şi are şi… gură şi neastâmpăr, dar şi nevoie de el…
– Strânge şi tu, Paulică, robinetele alea la bucătărie, că-mi dă apa într-o zi pe afară! – Eu? Nu ma pricep,mama!… – Vezi, că în baie au căzut trei plăci de faianţă, Paulică, lipeşte-le şi tu, că, dacă nu, vor cădea toate, într-o zi… – Eu? Nu mă pricep, dragă!… – Ai zis că pui şi tu, Paulică, geamul acela de la baie, că e curent, al dracului!… – Eu? Nu mă pricep, scumpo!… – Bate şi tu două cuie la gardul acela dinspre Mona Ganţă, ca să nu mai vină câinii ei la noi… – Eu? Nu mă pricep eu la aşa ceva! – Ai zis, că îmi întăreşti şi mie culmea de rufe, că îmi schimbi sârmele, ca să nu mă trezesc, într-o zi cu rufele jos, în praf! – Eu? Nu mă pricep şi gata! – Vopseşte şi tu poarta aia, că numai a parlamentar nu arată, Paulică! – Eu? Nu mă pricep, coană! – Ai zis că schimbi şi tu butoanele alea de la aragaz, că s-au ars şi sunt urâte, ale dracului!… – Eu? Nu mă pricep, doamna mea! – Dar tu la ce te mai pricepi, Paulică? Ha? Fir-ar ea, a dracului, de viaţă, că mi s-a urât. Mi s-a luat! Ai înţeles? – Păi, dacă „nu mă pricep”, ce să fac, femeie? Şi apoi eu sunt deputat! Ditamai deputatul, dragă, înţelegi?… „Săraca femeie, ce să mai zică?”Înghiţi în sec şi se repezi la bucătărie, că avea laptele la fiert. „Lasă că ţi-o coc eu!”, bombăni însă, să audă doar ea… Peste câteva zile doar, când Paulică Ţiţeioru veni acasă, după o „delegaţie” parlamentară în Cipru, tare se mai minună. Robinetele nu mai „plângeau”, faianţa fu-sese lipită, geamul fusese înlocuit, gardul era reparat, sârmele culmei de rufe fuseseră schimbate, poarta fu-sese vopsită, aragazul avea butoane noi. „Asta-i bună! Cine o fi făcut toate astea? Dumnezeule, nu cumvaaa!…” Paulică intrase la bănuieli şi, intrigat, alergă la nevastă-sa, iute-iute, precum „ţiţeiul”.
– Cine a făcut toate astea, femeie? – Cine „se pricepe”, dragă domnule deputat! – Şi cine a fost acesta? – Best, dragă, Best! Cred că ţi-l mai aminteşti! – Afemeiatul acela? Nenorocitul, îl omor! – Ce-ai, dragă! Ce-ţi veni? Dacă tu nu „te pricepi”? – Şi cât ţi-a luat? Sper că… – Nu mi-a luat bani! – Dar? – Mi-a dat să aleg între a cânta tot timpul cât lucrează el, sau, după aceea, „o partidă de sex”. Inima lui Paulică începu să clocotească. „Doamne, sper, că n-a ales pe-a doua!” – Ei, şi? Nu-i aşa că ai cântat tot timpul? – Nu, dragă, „nu ştii, că nu mă pricep”?George Achim
