|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Căruţa cu proşti s-a răsturnat în Zăvoi 

CSM Rm. Vâlcea – FC Caracal 0-2 (0-0)

 

Căruţa cu proşti s-a răsturnat în Zăvoi

 

Ştie toate lumea, cum că „La Caracal s-a răsturnat căruţa cu proşti!“ pare a fi acum extrem de nedrept cu oltenii de din-vale de Slatina, pentru că mai proşti decât proştii lor sunt proştii noştri, fotbaliştii de la CSM Rm. Vâlcea ce ne-au dat speranţe că vom putea vedea fotbal de Divizia A în Zăvoi, dar au demonstrat pentru a nu-ştiu-câta oară că au capacităţi limitate. Aşa s-a întâmplat recent, în primul eşec din retur, când pe Stadionul Municipal a venit FC Caracal şi i-a administrat CSM-ului prima înfrângere… şi ce înfrângere! A fost, e drept, un 0-0 la pauză dătător de speranţe, dar ce să mai zicem noi când sunt unii (vezi Steaua) care pierd şi d ela 2-0! Pentru „furnicile“ lui Adrian Furnică situaţia a fost ceva mai simplă. Mai întâi FC caracal a ratat un penalty, dar imediat, prin S. Popescu, au deschis scorul. Antrenorul Adrian „Olăroiu de la Vâlcea“ a făcut schimbări „inspirate“ şi egalarea nu a survenit aşa cum şi-ar fi dorit tot mai puţinii spectatori prezenţi în Zăvoi. Mai mult, oaspeţii au marcat şi golul 2, în timp ce, cu urechile lipite de aparatele de radio, suporterii CSM-ului ascultau cum, la Motru, Petrolul Ploieşti a reuşit să întoarcă un rezultat ce era, la un moment dat, 1-0 pentru Minerul. După cum bine se poate observa şi în clasament, în urma acestor rezultate CSM-ul a pierdut locul 2 în clasament şi, dacă bate etapa viitoare în deplasare, iar Petrolul Ploieşti pierde pe teren propriu cu liderul Universitatea Craiova, iar vom avea de doi lei (vechi) speranţe.

Leave a Response