|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Daniel Demetrescu, din nou fugărit 

S-au înmulţit violenţele în fotbalul judeţean

 

Daniel Demetrescu, din nou fugărit

 

Nu mai puţin de 8 cazuri au fost luate în discuţie de Comisia de Disciplină, în urma meciurilor disputate în etapa din intermediara de miercuri, 19 aprilie. Mai întâi, Nicoale Bivolaru de la Forestierul Băbeni, pentru un cartonaş roşu primit ca urmare a unui atac din spate asupra unui adversar de la Luceafărul Pesceana în postură de ultim apărător, a primit „cadou” de Iepuraş o etapă de suspendare (pe care a şi ispăşit-o) şi 20 lei amendă. De asemenea, Daniel Sîrbu de la Minerul Costeşti şi Giani Golescu de la Vartex, pentru cumul de galbene au fost sancţionaţi cu o amendă de 15 lei noi, iar disciplinar cu câte o etapă de suspendare. Acum, deja ei au avut drept de joc întrucât le-a expirat suspendarea. Două echipe din „D” au fost neatente, folosind jucători în stare de suspendare (cu câte 7 galbene). Este vorba de Alma Lex, respectiv de jucătorul Claudiu Bădoi care a evoluat în meciul cu AS Şirineasa, şi de Luigi Dinu care a jucat pentru FC Govora în partida cu Luncavăţul Popeşti. În ambele cazuri, echipele celor doi jucători câştigaseră pe teren, dar pentru că nu au ţinut evidenţa la cartonaşe, Alma Lex şi FC Govora au pierdut meciurile cu scorul de 3-0, primind şi câte o amendă de 100 lei noi de fiecare. În urma partidei dintre FC Govora şi Luncavăţul Popeşti, Ionuţ Stăvaru a primit o etapă suspendare şi 20 lei amendă pentru oprirea din spate a unui adversar în postură de ultim apărător, însă el a putut juca în intermediara din această săptămână. Pentru o faptă similară, cu specificaţia că a oprit un jucător de la Olteţul Bălceşti aflat în situaţie clară de înscriere a unui gol prin jucarea mingii cu mâna, Viorel Merişanu de la Petrodam Măciuca a trebuit să stea pe margine o etapă şi să achite suma de 20 lei drept amendă. Secundul lui Chelcea de la Horezu, Daniel Coroabă, pentru protestele şi injuriile aduse arbitrului la meciul cu Minerul Berbeşti, a primit 3 etape de suspendare şi 50 lei amendă. Pentru că a lovit cu pumnul un jucător al echipei Petrolul II Drăgăşani, Ştefan Nicolaescu de la Unirea Goleşti a fost „recompensat” cu 3 etape de suspendare şi o amendă de 40 lei. Aceeaşi sancţiune i-a fost acordată şi jucătorului Valentin Toader de la Vartex, însă pentru o altfel de abatere de la regulament: el a înjurat arbitrul în partida cu Electra. Şi, în fine, un alt caz luat în discuţie de cei de la Disciplină l-a vizat pe jucătorul Laurenţiu Fier, reactivat la Electra. La acelaşi joc amintit mai sus, cu Vartex, portarul Fier a primit două galbene, fiind eliminat. După eliminare l-a alergat pe tot terenul de joc pe arbitrul de centru al întâlnirii, Daniel Demetrescu, dar nu a reuşit să-l prindă (felicitări arbitrului pentru că este bine pregătit fizic!), ameninţându-l şi înjurându-l inclusiv după ce a plecat la cabine. Pentru faptele săvârşite la acest meci, Laurenţiu va privi din nou ca spectator jocurile echipei sale, însă pentru 4 etape, atât cât durează suspendarea. În plus, el va trebui şi să vireze în contul AJF-ului suma de 100 lei amendă. Abaterile disciplinare ale celor de la Electra au continuat şi la fotbal în sală, competiţie organizată de AJF, mai exact la meciul din finală disputat de aceştia în compania grupării alcătuite din arbitri vâlceni. Arbitrul Cătălin Popescu a fost lovit de unul dintre jucătorii echipei divizionare D. Datorită durităţilor la care au recurs adversarii, la scorul de 3-0 pentru Cavalerii Fluierului, preşedintele CJA Vâlcea, Ion Tudorică, şi-a retras echipa de pe teren. Auzind despre toate aceste incidente, preşedintele AJF, Mihai Persu, a decis că ar fi bine să poarte o discuţie cu jucătorii recalcitranţi şi chiar cu preşedintele formaţiei din nordul oraşului, Gigi Bucuroiu, pentru a preîntâmpina alte acte de indisciplină pe care, cum spunea şi tânărul şef al fotbalului vâlcean, jucătorii de la Electra şi-au făcut un obicei în a le produce. Acesta a fost un ultim avertisment pentru echipa al cărui antrenor este Lucian Giurcă.

Leave a Response