Liberalii vor să reînvie alianţa cu PD-L
Liberalii vor să reînvie alianţa cu PD-L
• Se străduiesc să revină la guvernare
Liberalii vâlceni spun că şi-ar dori din nou o colaborare cu PD-L şi susţin că nu i-ar deranja dacă alianţa D.A s-ar reface. Liderul PNL, Emilian Frâncu, a declarat că peneliştii sunt deschişi oricăror discuţii cu cei din PD-L. Divergenţele apărute între cele două partide aflate la guvernare, PSD şi PDL, i-au determinat pe liberali să creadă că refacerea Alianţei D.A ar fi un lucru benefic pentru toată lumea. „Cred că, pentru a elimina PSD-ul, singura variantă ar fi refacerea alianţei, pentru că altfel şi PD-L şi PNL vor avea de suferit.
Acum depinde de hotărârea democrat-liberalilor, noi ne-am oferit disponibilitatea”, spune Emilian Frâncu. Chiar dacă luni la rând, încă de la intrarea la guvernare, liberalii i-au atacat pe foştii colegi de alianţă, acum aceştia cred că cea mai bună metodă este acea de colaborare. Şi unii democrat-liberali care nu au fost de acord cu alianţa cu social democraţii consideră că PNL ar fi trebuit să îşi dea mâna din nou cu PD-L şi nu exclud ca acest lucru să se realizeze, chiar după alegerile prezienţiale. Pedeliştii susţin că se simt mai apropiaţi de liberali, chiar dacă au avut multe divergenţe atunci când au guvernat împreună.