Rromii din Colonie Nuci nu au acte de identitate
Rromii din Colonie Nuci nu au acte de identitate
Cadre ale Poliţiei Comunitare, ale Poliţiei Române şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, la care s-au adăugat funcţionari ai Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi ai Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei municipiului, au realizat miercuri dimineaţa, între orele 5.00 -7.00, o amplă acţiune de control în Colonia Nuci.
La sesizările mai multor cetăţeni venite pe adresa Primăriei municipiului în ultima perioadă, s-au făcut identificări ale tuturor persoanelor descoperite în zonă şi au fost verificate documentele de stare civilă ale titularilor de contracte şi aparţinătorilor acestora din locuinţele sociale din colonie.
În urma verificărilor, nu au fost constatate probleme deosebite, principalul aspect sesizat fiind lipsa cărţilor de identitate sau neînscrierea domiciliului în actele de identitate, motiv pentru care s-au întocmit 5 procese verbale pentru aplicarea de sancţiuni contravenţionale.