|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Rulmentul Braşov a redevenit o echipă de pluton 

Chimistele nu mai au adversar în ţară

Rulmentul Braşov a redevenit o echipă de pluton

Cu puţin timp în urmă, vâlceanul Teodor Florescu promitea să facă la Braşov o echipă care să fie peste Oltchim. Ambiţia l-a făcut să ducă acolo jucătoare de valoare, care însă niciodată nu au reuşit să „sară” peste performanţele grupării vâlcene. Cineva glumea şi spunea că Rulmentul are ceva special, e singura echipă din România, şi poate din Europa, susţinută financiar de gunoieri, cu referire la profilul firmei patronate de Florescu. Minunea a ţinut un an, doi, trei şi gata.

Balonul de săpun s-a spart dintr-o dată, banul s-a „volatizat”, astffel că Rulmentul a redevenit ceea ce era de fapt, o echipă de pluton din campionatul intern. Astfel că gruparea ardeleană le-au pierdut pe rând pe Cristina Neagu, Patricia Vizitiu, Woo Sun Hee, Carmen Amariei, Ionela Gâlcă-Stanca, Ljdia Horvath, Gabriela Juhasz sau Alexandrina Barbosa, nici situaţia ujnei alte vâlcence, Ildiko Barbu nefiind clară în acest moment. Astfel, ceea ce trebuia să fie derbiul campionatului viitor, meciul chimistelor cu Rulmentul, programat undeva la finele lunii octombrie, va fi acum doar un simplu meci de campionat

Leave a Response