|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului a sigilat hala construită ilegal de Rovimet 

• Sub ochii resemnaţi ai lui Crinu Popescu,

Primăria Râmnicului a sigilat hala construită ilegal de Rovimet

Luni dimineaţa, reprezentanţii Primăriei Râmnicului, împreună cu executorii judecătoreşti şi poliţişti au descins la sediul societăţii Rovimet SA din Râureni, pentru a sigila hala construită ilegal de Crinu Popescu chiar la doi paşi de sediul firmei. Firma Rovimet a început, în toamna anului trecut, construcţia unei hale industriale de peste 1.000 de metri pătrati, fără a avea autorizaţie de construcţie.

Mai mult decât atât, hala a fost amplasată chiar pe conducta de canalizare a municipiului. În luna martie, a acestui an, în urma unei sesizări, o echipă de specialişti ai Acvarim, împreună cu inspectorii zonali ai Primăriei, au mers la sediul societăţii Rovimet, pentru a constata veridicitatea sesizărilor. Ulterior, în luna aprilie, Primăria Râmnicului i-a aplicat firmei Rovimet  o amendă de 800 de milioane lei vechi. Crinu Popescu a contestat amenda în instanţă şi a continuat lucrările de construcţie. Săptămâna trecută, acţiunile în justiţie ale Primăriei şi Acvarim au dat rezultate: magistraţii vâlceni au dat o hotărâre judecătorească definitivă de stopare a lucrărilor, în baza căreia Primăria a pus, luni dimineaţa, sigiliu pe hala societăţii Rovimet.

Oarecum resemnat, Crinu Popescu a declarat: „Acţiunea primarului Mircia Gutău este total inutilă, pentru că am sistat lucrările cu trei luni în urmă, din momentul în care am înţeles foarte clar mesajul lui. Am trimis angajaţii în şomaj, deşi premierul Boc şi preşedintele Băsescu, colegii de partid ai domnului primar, spuneau că trebuie să menţinem locurile de muncă. După amenda de 800 milioane lei vechi, am înţeles foarte clar că este vorba de o vendetă a acestuia, pentru faptul că am avut tupeul să-l denunţ la DNA, că mi-a cerut bani pentru eliberarea autorizaţiei.

Am cerut autorizaţia de construcţie de trei ori, dar am fost refuzat de fiecare dată. Am ridicat construcţia în baza certificatului de urbanism, pentru că legea spune foarte clar că poţi demara lucrările cu condiţia de a intra în legalitate pe parcurs. Primăria te poate amenda pentru a te obliga să intri în legalitate, în nici un caz să te demoleze. Au invocat faptul că am construit pe conducta de canalizare, dar certificatul de urbanism nu prevedea necesitatea autorizaţiei eliberate de Acvarim. Există instanţa de judecată, sper să-mi dea câştig de cauză”.

În replică, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a declarat: „Am auzit că Crinu Popescu nu mai este administrator, însă, vă spun sincer că nu mă interesează cine va plăti pentru construirea ilegală a acelei hale. Eu vreau doar să se respecte legea. Nu am nimic cu el, chiar dacă a declarat că mă răzbun pe el pentru că m-a denunţat la DNA. Dovada cea mai clară constă în faptul că PUD-ul i-a fost avizat de către Consiliul Local. Trebuia să respecte legea, să respecte PUD-ul, care impune foarte clar respectarea gradului de ocupare în zona respectivă.

Avea obligaţia să ia toate avizele trecute în PUD. A construit o hală imensă, pe toată suprafaţa deţinută în proprietate, dar nu a făcut nici un loc de parcare pentru tirurile care vor aproviziona hala. Crinu Popescu a ridicat construcţia fără a avea o autorizaţie de construcţie, doar în baza certificatului de urbanism care nu ţine loc de autorizaţie”.

Leave a Response