Primul Ministru EMIL BOC vine la OLTCHIM
Mii de vâlceni îl aşteptau cu sufletul la gură
Primul Ministru EMIL BOC vine la OLTCHIM
Premierul României, Emil Boc, se va afla astăzi, joi, 9 iulie, ora 10.00, la OLTCHIM Râmnicu Vâlcea pentru a se informa direct de la sursă în legătură cu problemele cu care se confruntă combinatul chimic vâlcean. Primul Ministru a susţinut încă de la începutul mandatului său faptul că societatea vâlceană trebuie ajutată să funcţioneze, să traverseze această perioadă de criză. În urmă nu cu mult timp, Emil Boc le spunea miniştrilor din Guvern că: „Ministerele Finanţelor şi Economiei trebuie să găsească soluţii pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a garanţiilor de stat pentru combinatul chimic Oltchim“.
Un prim pas în acest sens a fost făcut săptămâna trecută, când conducerea Eximbank a aprobat acordarea către SC Oltchim SA a unei garanţii de 46 milioane de euro pentru un credit în vederea cumpărării activităţii de petrochimie de la Rafinăria Arpechim Piteşti. Garanţia acoperă 65% din împrumutul de 70 milioane de euro pe care SC Oltchim SA a anunţat că vrea sa îl contracteze.
Banii sunt necesari pentru achitarea datoriilor pe care combinatul chimic vâlcean le are către Arpechim Piteşti, precum şi pentru asigurarea capitalului de lucru. Menţionăm că, în aceste zile, o echipă de specialişti condusă de directorul general al OLTCHIM, Constantin Roibu, negociază cu mai multe bănci acordarea împrumutului respectiv. Aceasta reprezintă prima etapă dintr-un proces mai amplu de sprijinire a combinatului de la Râmnicu Vâlcea.