|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Transformarea Căminului de bătrâni în locuinţe sociale costă 3,3 milioane euro 

• S-a actualizat devizul general cu suma de 21 miliarde lei vechi

Transformarea Căminului de bătrâni în locuinţe sociale costă 3,3 milioane euro

Recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Cămin de bătrâni corpuri B.C.D. – transformare în locuinţe sociale”, la valoarea de circa 140 miliarde lei vechi (3,3 milioane euro). Investiţia a fost demarată în urma aprobării studiului de fezabilitate, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 10/30.01.2007 la valoarea de 102 miliarde lei vechi, care cuprindea 76 de apartamente din care 30 de apartamente cu o cameră şi 46 de apartamente cu două camere.

În cursul anului 2007 a fost elaborat proiectul tehnic pe baza căruia a fost organizată procedura de atribuire a contractului de lucrări şi a fost încheiat contractul de execuţie cu firma câştigătoare. Pe baza ofertelor de proiectare, de lucrări şi dotări, alte cheltuieli cuprinse în studiul de fezabilitate, a fost actualizat devizul general al obiectivului, care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2008 la valoarea de 70 miliarde lei vechi.

Însă, pe parcursul execuţiei lucrărilor în cursul anului 2008, au fost constatate de către constructor neconcordanţe între lucrările prevăzute în proiect şi cele care trebuiau realizate în teren şi omisiuni ale proiectantului, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Urmare acestor neconcordanţe şi omisiuni a fost completat de către proiectant proiectul tehnic, au fost elaborate liste de cantităţi suplimentare pe baza cărora antreprenorul a prezentat valoarea acestora. Valoarea actualizată a devizului general, în urma adiţionării lucrărilor suplimentare, a fost de 116 miliarde lei vechi.

În cursul anului 2009, pe măsură ce lucrarea a avansat şi în urma vizitelor în teren, conducerea primăriei a pus problema acoperirii curţii, a coborârii şarpantei peste balcoanele de la mansardă şi a analizării posibilităţii de realizare a unor spaţii de depozitare sub balcoanele de la parter, din considerente estetice şi funcţionale. De asemenea s-au constatat şi alte omisiuni ale proiectantului care coroborate cu solicitările beneficiarului, au fost materializate într-o dispoziţie de şantier din luna martie a acestui an.

Această dispoziţie abordează următoarele probleme: rezolvarea sistemului de ventilaţie a băilor de la apartamentele cu o cameră; preluarea apelor rezultate din precipitaţii din curte şi evacuarea acestora în canalizarea pluvială; preluarea apelor din burlanele celor trei corpuri în canalizarea pluvială; realizarea accesului în pod şi pe acoperiş deasupra porţiunii de circulaţie din zona scărilor; suplimentarea cantităţilor de lucrări de instalaţii electrice pentru apartamentele construite în plus, etc. În acesta condiţii, valoarea totală a lucrărilor suplimentare conform borderoului transmis de SC Hidroconstrucţia SA este de 21 miliarde lei vechi. (P.C.)

Leave a Response