|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Mircia Gutău ajută primarii indiferent de culoarea lor politică 

Mircia Gutău ajută primarii indiferent de culoarea lor politică

     Luni, 13 iulie,  primarii din Băbeni, Horezu, Ocnele Mari, Câineni, Livezi şi din alte localităţi din judeţ au avut o întâlnire cu conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

    Ministrul Vasile Blaga a analizat programele din fiecare localitate în parte şi a stabilit măsuri pentru continuarea investiţiilor aflate în derulare, precum şi demararea altor proiecte europene.

   Delegaţia edililor vâlceni a fost condusă de Mircia Gutău, primarul municipiului Rm. Vâlcea.

    Preşedintele interimar al PD-L Vâlcea, Mircia Gutău a precizat că întâlnirea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei este cea de a doua mare acţiune iniţiată de organizaţia judeţeană a PD-L, după vizita primului ministru Emil Boc la Oltchim:

 „Este o dovadă că şi pe timp de recesiune se găsesc resurse pentru derularea în continuare a investiţiilor şi îndeosebi folosirea de fonduri de la Comunitatea Europeană pentru Vâlcea. În plus, PD-L, prin miniştrii săi se preocupă de soarta administraţiilor locale. În calitate de lider al democrat-liberalilor voi acorda permanent sprijin primarilor vâlceni”.

   Alături de preşedintele PD-L Vâlcea Mircia Gutău, la întâlnirea de la Bucureşti au fost prezenţi, senatorul Dorel Jurcan, precum şi deputaţii Sorin Zamfirescu şi Samoil Vîlcu.

  La rândul său deputatul Samoil Vîlcu, apreciază că discuţiile cu ministrul Vasile Blaga au fost în folosul tuturor primarilor vâlceni, nu doar a celor prezenţi la Bucureşti, deoarece se are în vedere repartizarea de fonduri pentru toate localităţile vâlcene.

Leave a Response