Calea ferată Vâlcea ÔÇô Vâlcele, abandonată din nou de Guvern
• Abia în 2010 se va găsi o soluţie
Calea ferată Vâlcea – Vâlcele, abandonată din nou de Guvern
Prezent al Râmnicu Vâlcea la sfârşitul săptămânii trecute, premierul Emil Boc a spus că în 2010 se va găsi o soluţie tehnică şi posibilităţi de finanţare pentru terminarea lucrărilor de construcţie la calea ferată Vâlcea – Vâlcele. Această declaraţie vine după ce ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că ministerul se află într-o fază destul… de avansată la calea ferată Vâlcea – Vâlcele:
„Am avut vreo trei discuţii, pentru că e un lucru important, e păcat că a fost abandonat proiectul de atât de multă vreme, ar fi o scurtare extraordinară a drumului cu trenul de la Vâlcea la Piteşti. Este o lucrare foarte amplă şi foarte scumpă, şi dacă vom reuşi să finalizăm una din variantele de finanţare pe care le-am discutat cu trei potenţiali parteneri, va porni şi această lucrare”.
Calea ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele face legătura între localităţile Râmnicu Vâlcea (judeţul Vâlcea) şi Vâlcele (judeţul Argeş). Având o lungime de 39 km, linia a fost în construcţie între anii 1979-1989, fiind deschisă traficului în 1989, chiar dacă unele lucrări nu au fost realizate în întregime. Alunecările de teren numeroase de pe aceast tronson au făcut ca linia să fie închisă în 1998 iar în 2004 şinele de cale ferată au fost scoase.
Această linie a fost proiectată pentru a decongestiona traficul de pe ruta Bucureşti – Braşov (să se creeze astfel două trasee, una via Ploieşti, alta via Podu Olt – Făgăraş), să scurteze distanţa dintre Arad şi Bucureşti iar pe plan local sa realizeze o legatura feroviara rapida intre Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Valea Oltului şi Sibiu, evitându-se astfel varianta ocolitoare pe la Caracal şi Piatra Olt.
Chiar dacă actualmente nu este deschisă traficului feroviar, calea ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele este una dintre cele mai impresionante lucrări de infrastructură din România. Printre lucrările de artă se numară două tunele: Gibei (2250 m, unul dintre cele mai lungi din ţară) şi Ploştina (1910 m), trei viaducte mari: Topolog (1440 m, cel mai mare din ţară), Sâmnic (540 m) şi Sâmnicel (270 m), precum şi alte viaducte mai mici (6 la număr), un pod peste râul Olt şi altul peste râul Argeş. (P.C.)