|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Demolarea clădirii Socom va costa primăria circa 500.000 euro 

• Pentru prima dată, după patru încercări eşuate, Municipalitatea Râmnicului avansează o sumă pentru acordarea de despăgubiri

Demolarea clădirii Socom va costa primăria circa 500.000 euro

Petre Coman

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va încerca pentru a patra oară în ultimii trei ani să demoleze clădirea care aparţine societăţii Complex Moda Sârguinţa SCM, dintre River Plaza Mall şi Winmarkt Mall. De aceată dată, municipalitatea avansează şi o sumă ce va fi plătită sub formă de despăgubiri proprietarului clădirii: circa 500.000 de euro.

Concret, vineri, 31 iulie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea se va întruni în şedinţă ordinară pentru a aproba demararea procedurii de expropriere a unui imobil-construcţie, afectat de realizarea obiectivului de investiţii „Lărgirea carosabilului şi a pietonalului la Calea lui Traian”. „Pentru a se putea realiza modernizarea circulaţiei rutiere şi pietonale în arealul zonei centrale (extinderea tramei stradale, noi legături carosabile, lucrări de artă-poduri, lărgirea carosabilului unde acesta impune, refugii pentru staţii de transport în comun, autobuz, taxi), prevăzută în PUZ, Primăria îşi propune rezolvarea fluidizării circulaţiei pe tronsonul din Calea lui Traian, cuprins între intersecţia acesteia cu străzile Regina Maria şi Splaiul Independenţei, prin lărgirea carosabilului şi realizarea unei benzi carosabile suplimentare care va rezolva blocajul traficului din orele de vârf în intersecţiile străzilor amintite.

Supralărgirea părţii carosabile a Căii lui Traian se poate face cu o bandă de circulaţie de 3 metri lăţime, pe tronsonul cuprins între intersecţia acesteia cu strada G-ral Magheru – Splaiul Independenţei şi strada Regina Maria, pe partea dreaptă (sens de circulaţie nord-sud) fiind în fapt o prelungire a celei executate odată cu amenajarea intersecţiei Calea lui Traian – Splaiul Independenţei – strada General Magheru, prilejuită de execuţia parcării de la River Plaza Mall.

Construcţia unei benzi suplimentare pe segmentul amintit, preia aliniamentul benzii de viraj dreapta existentă şi va avea ca funcţiune principală degajarea traficului pe relaţia dreaptă a Căii lui Traian către strada Splaiul Independenţei şi trafic auto prioritar pentru acces parcare Winmarkt Mall (magazin Cozia) şi parcare River Pliază Mall, dar şi spre parcul Zăvoi, Stadionul municipal şi staţiunea balneoclimaterică Băile Olăneşti.

O a doua mare realizare a supralărgirii propusă o constituie fluidizarea circulaţiei la dreapta pentru auto care circulă pe strada Ştirbei Vodă (dinspre Olăneşti) şi care elimină astfel conflictul rutier actual cu auto care circulă la stânga de pe strada Regina Maria direcţia est (dinspre zona gară). Ca elemente constructive, Calea lui Traian pe tronsonul amintit, va avea o lăţime a părţii carosabile de 17 metri, un spaţiu verde discontinuu de un metru lăţime între partea carosabilă şi partea pietonală (trotuar) nou creată de trei metri lăţime.

Toate aceste amenajări de supralărgire a carosabilului şi fluidizare a traficului, propuse prin studiul de fezabilitate, sunt lucrări de interes public, ele încadrându-se în reglementările cuprinse în Regulamentul Local de urbanism al Planului Urbanistic de Zonă Centrală – Subzona 5A.

Amenajările de supralărgire a carosabilului la Calea lui Traian şi amenajările pietonalului adiacent vor necesita demolarea clădirii existente pe Calea lui Traian la nr. 125, «Complex Moda Sârguinţa SCM», care este avansată cu cinci metri în perimetrul supralărgirii propuse. Construcţia respectivă are un regim de înălţime de trei etaje, este amplasată pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea şi are suprafaţă desfăşurată de 916 mp”, se precizează în referatul întocmit de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu.

Suma globală a despăgubirilor, estimată pe baza raportului de evaluare întocmit de evaluator atestat ANEVAR, va fi în cuantum de 469.800 euro. Tot vineri, se vor desemna trei consilieri locali, care să facă parte din Comisia pentru verificarea dreptului de proprietate şi constatării acceptării sau, după caz, neacceptării cuantumului despăgubirilor de către proprietarii imobilelor expropriate, ce va fi numită prin dispoziţia primarului Mircia Gutău.

Leave a Response