Vasile Bleotu este un înger
Vasile Bleotu este un înger
Tiberiu Pîrnău
Strânşi, uniţi, în jurul caşcavalului. Aşa se afişează în aceste zile pesediştii vâlceni. De teamă să nu-şi piardă micile feude, date cu generozitate de Imperator Cîleus Magnificul I, pesedişti precum Ştefan Prală şi Constantin Pîrvu „au luat hora înainte“ şi au ieşit la bătaie cu politicienii adversari, cu presa, cu oamenii simpli şi chiar cu ei înşişi. Bătaie orală, o încrucişare de limbi ascuţite şi obosite de lins sandale de Imperator.
I-am văzut schimonosiţi de ură, de înverşunare trandafirie, pe sticla televizorului. Vorbeau singuri ore întregi, iar moderatorului parcă îi era şi teamă să le mai adreseze vreo întrebare. Ba chiar şi mie, telespectatorul, mi-a fost teamă să trec în acele momente prin faţa televizorului, mi-era frică să nu primesc vreo scatoalcă de la preopinenţii din spatele ecranului.
Dar haideţi să ne aducem aminte cine sunt cei doi lideri marcanţi ai PSD Vâlcea? Constantin Pîrvu este un lider prăfuit al CNSLR Frăţia, care se ascunde în spatele funcţiei sindicale, combinată cu cea politică, pentru a-şi construi o avere colosală. Este persoana care mulge efectiv de ani de zile Casa de Cultură a Sindicatelor, o clădire situată în buricul târgului, de mii de metri pătraţi, pe care Pîrvu o administrează cum îl taie pe el capul. Constantin Pîrvu nu mai reprezintă pe nimeni, el îşi apără propriile interese.
Ştefan Prală, un personaj subţire, din mai multe puncte de vedere: intelectual, profesional, uman şi moral. După ce a candidat fără succes pentru un post de senator în nordul judeţului, partidul i-a atribuit şi lui o sinecură, prin funcţia de director al unei societăţi extrem de importante în angrenajul economiei vâlcene. Probabil că până să fie numit director nici nu auzise de HIDROSERV.
Prală habar nu avea cu ce se mănâncă această funcţie sau care este obiectul de activitate a societăţii. Imediat după ce s-a căţărat pe „butoiul de miere“ revoluţionarul Ştefan Prală a avut grijă, mai întâi, să-i dea afară pe toţi specialiştii din conducerea societăţii şi să-şi aducă marionete, unele din afara sistemului, oameni de paie. Dintre cei aduşi în societate doar unul este mai de „Doamne ajută!“ – directorul economic.
Prală nu are nevoie de oameni cu coloană vertebrală, ci de yesmeni, care să execute ordinele fără crâcnire. Omul îşi urmează cu îndârjire scopul: înavuţirea rapidă, că doar de aceea l-a trimis partidul acolo. Să facă rost de „caşcaval“ pentru el, dar şi pentru partid. Mai grav este că în ultima perioadă lui Prală i s-a urcat funcţia la cap atât de mult, că a început să aibă un comportament necivilizat faţă de subalterni cu care foloseşte un limbaj suburban, îi consideră un fel de sclavi pe plantaţia personală.
Aceştia sunt doar doi dintre liderii PSD Vâlcea, oameni crescuţi de Imperator Cîleus Magnificul I, ei vor să fie liderii de mâine ai partidului. Tocmai de aceea, pe lângă ei, deputatul Vasile Bleotu de la Drăgăşani este un înger…