Vâlcea, campioană la proiecte europene
Vâlcea, campioană la proiecte europene
Judeţul Vâlcea are în prezent implementate şi în curs de implementare 140 proiecte cu o valoare totală de aproximativ 315 milioane de euro. „La aceste proiecte se adaugă 55 de proiecte PNDR cu o valoare de 132,5 milioane de euro. Peste 70% din proiectele iniţiate provin din fondurile europene de preaderare, o pătrime sunt proiecte finanţate din programe europene de postaderare şi numai 4% au sursă în programele guvernamentale”, a spus Ion Cîlea. Practic, ar fi vorba de 101 proiecte prin finanţare din fonduri de preaderare – PHARE, ISPA, SAPARD, însemnând aproximativ 107.622.876 euro, 34 de proiecte finanţate din fonduri post aderare – POR, PNDR, FES, în valoare de 117.385.933 euro şi cinci proiecte prin finanţare guvernamentală, însemnând 90.209.524 euro.
Banii europeni au fost folosiţi în construcţia a zece ferme zootehnice, plus alte 27, care sunt deja în studiu. De asemenea, 38% din localităţile vâlcene au deja un sistem de alimentare cu apă, în timp ce restul sunt în faza de proiect. O bună parte din banii europeni sunt alocaţi proiectului Centrul de Convenţii şi expoziţii de la Seaca – Călimăneşti, al doilea ca mărime din România, aproximativ 38 de milioane de euro fiind alocaţi municipiului Râmnicu Vâlcea, ca şi pol de dezvoltare durabilă, pentru opt proiecte de infrastructură. Tot cu bani europeni se reabilitează şi se extinde clădirea Colegiului Naţional Constantin Brâncoveanu din Horezu.
De finanţare externă în judeţul Vâlcea beneficiază şi reabilitarea tehnologică de la Centrala Hidroelectrică Ciunget – Lotru. Imprimeria Naţională are la Râmnicu Vâlcea cea mai importantă secţie de imprimat, o mare parte din costuri fiind suportate prin fonduri europene. În domeniul asistenţei sociale sunt programe de reabilitare de centre pentru minori şi vârstnici, cel mai recent fiind cel de la Bistriţa.