|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Precizări ale conducerii OLTCHIM SA referitoare la reducerea de presonal 

Comunicat de presă

Precizări ale conducerii OLTCHIM SA referitoare la reducerea de presonal

Constantin Roibu: „Considerăm că orice speculaţii şi judecăţi prin care diverse persoane încearcă să exagereze amploarea reducerilor de personal la Oltchim SA sunt lipsite de substanţă şi nu fac altceva decât să pună sub semnul întrebării buna credinţă sau seriozitatea respectivelor persoane.“

OLTCHIM SA – Râmnicu Vâlcea constată că în ultimele zile au apărut o serie de ştiri confuze cu privire la măsurile cuprinse în Programul de restructurare aprobat în şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 06 August 2009, în special cu privire la politicile de personal. Astfel, deşi s-a reţinut exact cifra de scădere a numărului de personal, respectiv 1206, se speculează în presă că această cifră reprezintă salariaţii ce vor fi disponibilizaţi, ceea ce nu este adevărat. Numărul reducerii de personal este raportat la numărul de la sfârşitul anului 2009, faţă de sfârşitul anului 2008. În cadrul măsurilor din programul de restructurare, afişate şi pe pagina de web a societăţii începând cu data de 30 Iulie 2009, se precizează explicit că reducerea de personal se realizează astfel:

• O reducere de 274 salariaţi apare ca o consecinţă a externalizării unor activităţi, caz în care personalul va fi preluat de către dobânditorul respectivelor activităţi şi îşi va continua activitatea cu alt angajator, deci acest număr de salariaţi nu va fi disponibilizat;

• O reducere cu 444 salariati apare ca urmare a pensionarilor din întregul an 2009. Precizăm că deja au fost pensionaţi 399 de salariaţi. Pensionarea este o scădere pe cale naturală a numărului de personal şi nu reprezintă o disponibilizarea, deoarece salariaţii în cauză nu sunt trimişi în şomaj.

• O diminuare cu 488 a numărului de salariaţi este prevăzută pentru a face obiectul concedierilor colective. Însă, aceste concedieri au în vedere reducerea unor posturi în sectoarele indirect productive, respectiv în principal din sectorul administrativ şi al serviciilor. Deoarece în cadrul instalaţiilor productive, după reînceperea activităţii la capacitate, este un deficit de personal, avem în vedere reconversia profesională a unei părţi cât mai mari din personalul astfel disponibilizat, astfel încât concedierea să se aplice unui număr cât mai mic posibil de salariaţi.

Considerăm că orice speculaţii şi judecăţi prin care diverse persoane încearcă să exagereze amploarea reducerilor de personal la Oltchim SA sunt lipsite de substanţă şi nu fac altceva decât să pună sub semnul întrebării buna credinţă sau seriozitatea respectivelor persoane.

SC OLTCHIM SA – Preşedinte – Director General, Constantin Roibu

Leave a Response