Conservatorii vâlceni susţin reîntoarcerea lui Dan Voiculescu în fruntea partidului
Conservatorii vâlceni susţin reîntoarcerea lui Dan Voiculescu în fruntea partidului
După aproape 18 luni de la alegerea Danielei Popa în funcţia de preşedinte al Partidului Conservator, iată că există voci la nivelul organizaţiilor judeţene care consideră oportună reîntoarcerea lui Dan Voiculescu în fruntea partidului. „Considerăm Dan Voiculescu că este vocea principală pe scena politică care poate să ridice partidul la o cotă cât mai înaltă, dar asta nu înseamnă că doamna Daniela Popa nu a fost un preşedinte de partid bun”, a declarat Liviu Boban, secretarul executiv al PC Vâlcea, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată marţi, 18 august. Tot Liviu Boban a spus că Partidul Conservator nu vrea să intre în nici un scandal politic, iar după alegerile prezidenţiale va avea loc Consiliul Naţional al PC, în care se vor lua decizii cruciale pentru viitorul partidului.
La rândul său, preşedintele Partidului Conservator Vâlcea, Victor Grigorie, a ţinut să precizeze care este poziţia partidului la nivel de judeţ şi care sunt relaţiile cu PSD: „Suntem a patra forţă politică la nivel de judeţ. Avem în funcţii cinci primari, patru viceprimari şi suntem un partid la guvernare. Noi, cei din PC, susţinem şi am susţinut descentralizarea. Totodată, susţinem dezvoltarea IMM-urilor pentru că este nevoie de locuri de muncă. În ultima perioadă am desfăşurat conferinţele locale şi am ales lideri. Am făcut şi o revizuire a datelor şi am constatat că, la nivelul judeţului Vâlcea, ne lipsesc cinci filiale. Despre alianţa cu PSD pot să spun că este binevenită, iar cu partidele mici există o colaborare foarte bună. Nu pot să omit faptul că am fost la Mateeşti şi că sprijinim primarul de acolo. În această săptămână, la Mangalia va avea loc întâlnirea cu toţi liderii şi vom analiza toate problemele”. (P.C.)