|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a dat milităria jos din pod 

Preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău,
a dat milităria jos din pod

• vineri, 21 august, va fi decapitată Organizaţia Municipală PD-L Drăgăşani

După cum s-a mai consemnat, PD-L Vâlcea se află într-o continuă stare de reorganizare, de când Mircia Gutău a fost numit în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Astfel, toate organizaţiile din teritoriu sunt luate la purecat, iar în locurile unde sunt descoperite unele slabe se vor face altele noi.

Pentru ca treburile să decurgă corespunzător, în fiecare localitate va fi numit un responsabil care să se ocupe şi să răspundă „cu capul” pentru activitatea de acolo. „Mai avem doar opt localităţi pentru care nu am nominalizat responsabili. Joi vom face acest lucru. În fiecare localitate va exista un responsabil care va răspunde cu capul şi procentul obţinut la vot”, a declarat Mircia Gutău.

Marţi, 18 august, prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu, a amintit despre măsurile pe care le-a întreprins organizaţia vâlceană în acţiunea de reorganizare a structurilor din judeţ, măsuri care s-au desfăşurat după un plan bine pus la punct. Cu această ocazie, s-au schimbat conducerile la următoarele organizaţii PD-L din judeţ cu rezultate slabe în alegeri: Tetoiu, Băile Olăneşti, Sineşti, Prundeni, Cernişoara, Galicea, Bălceşti, Fârtăţeşti şi Slătioara. De asemenea, prim-vicepreşedintele PD-L a precizat că există în curs de reorganizare alte structuri din teritoriu.

La sfârşitul acestei săptămâni, va fi schimbată conducerea de la Drăgăşani, apoi vor urma Tomşani, Mateeşti, Măldăreşti, Buneşti, Racoviţa şi Milcoiu. „Am făcut foarte multe deplasări în forţă prin judeţ. Ele au avut ca scop şi preluarea problemelor şi necazurilor cu care se confruntă cetăţenii pentru a şti cum să punem problema în viitor. Până în 15 septembrie vom finaliza programul de reorganizare”, a precizat prim-vicepreşedintele PD-L Vâlcea, Romulus Bulacu.

Tocmai în acest sens, preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a anunţat că… a suspendat democraţia din partid, până după alegerile prezidenţiale. „Voi tăia în carne vie, iar acolo unde nu se vor obţine rezultatele stabilie, liderii de organizaţii locale vor răspunde cu capul.

Procedurile democratice de alegeri interne ar fi durat mult, ceea ce ar fi împiedicat obţinerea de rezultate bune la alegerile prezidenţiale. Am mână liberă de la conducerea centrală să numesc cu delegaţie pe cine vreau la vârful organizaţilor locale. În acest sens, am decis suspendarea democraţiei din partid, până după alegerile prezidenţiale”, a declarat liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău. (P.C.)

Leave a Response