Dumitru Tărăşenie şi-a pus fiul şef la o firmă-paravan şi a luat 174.000 euro
• Pentru a păcăli Uniunea Europeană,
Dumitru Tărăşenie şi-a pus fiul şef la o firmă-paravan şi a luat 174.000 euro
Nicu Trandafir
Compania Jilpack Prod Com Călimăneşti, din judeţul Vâlcea, va primi de la Uniunea Europeană aproape 174.000 de euro pentru achiziţionarea unei linii de fabricat pahare din carton, dupa ce a depus un proiect în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), operaţiunea „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.
De fapt, în spatele firmei stă omul de afaceri Dumitru Tărăşenie, fost candidat la funcţia de deputat PSD în Colegiul Brezoi. Întrucât firma pe care o conduce – SC Vilcart SRL Călimăneşti – are datorii la stat, Dumitru Tărăşenie a decis să facă o firmă „curată” care să atragă fonduri de la Uniunea Europeană. În acest sens, a înfiinţat în 2006 firma Jilpack Prod Com Călimăneşti, iar în funcţia de director tehnic l-a pus pe fiul său de 25 ani, Mihai Tărăşenie.
Potrivit unui interviu acordat „Ziarului Financiar“, Mihai Tărăşenie spune că firma vrea să devină şi producători de pahare din carton ondulat, nu doar vânzători de instalaţii pe care le aduce din China. „Am cerut sprijinul unui consultant, dar cea mai mare parte a proiectului am realizat-o eu.
M-am interesat şi de procedura care se aplică în ţări precum Spania sau Irlanda, care au un grad de absorţie mult mai mare decât cel din ţara noastră datorită procedurii mult mai simple”, a menţionat Mihai Tărăşenie. Directorul tehnic al companiei mai susţine că încă nu a început să fie implementat proiectul din cauza faptului că s-a întârziat semnarea contractului.
Proiectul cu numele „Achiziţie linie fabricat pahare de carton”, care trebuie să fie implementat până în decembrie anul acesta, are o valoare totală de 300.000 de euro, contribuţia beneficiarului ridicându-se la aproape 77.000 de euro. Firma Jilpack Prod Com va începe să producă, în urma cumpărării acestei linii, pahare de carton, pe care intenţionează să le vândă în lanţurile de benzinării, dar şi în unităţi fast-food.
Dacă firma nu va reuşi însă să implementeze proiectul în termenul limită, va pierde fondurile europene, după cum apreciază reprezentantul companiei. Compania Jilpack Prod Com Călimăneşti are ca obiect de activitate comercializarea de instalaţii care produc carton ondulat şi ambalaje din carton ondulat.