|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Consilierul Anton Miţaru îi creează deservicii de imagine preşedintelui PD-L Vâlcea, Mircia Gutău. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean are o atitudine sfidătoare şi arogantă faţă de colegii de partid. Acesta spune că are undă verde de la preşedintele partidului „să taie şi să spânzure“ în interiorul organizaţiei. Astfel că din ce în ce mai mulţi pedelişti cu ştate vechi în partid sunt nemulţumiţi de domnul „Miţi“. Toată această situaţie îi este nocivă lui Mircia Gutău care, în această perioadă, are nevoie de contribuţia întregii echipe pentru atingerea obiectivului electoral de 40 la sută la alegerile din toamnă.

• Locuitorii din Sectorul 6 din Bucureşti sunt tot mai nemulţumiţi de serviciile de curăţenie prestate de societatea Urban SA. Televiziunea Realitatea a prezentat zilele trecute un reportaj cu munţii de gunoaie nestrânse de săptămâni şi cu nepăsarea unor muncitori de la firma lui Doru Florescu, care lăsau în urmă mizerii de nedescris.

• Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, a simiţit pe propria-i piele ce „gospodar” destoinic este primarul comunei Dăeşti, Ion Dobre. Recent, când a fost prin localitate, Ion Cîlea era să rămână fără maşină, din cauza gropilor din asfalt şi a drumurilor prost întreţinute. Următoarea vizită a liderului PSD în Dăeşti va fi cu… elicopterul.

• Pe la PD-L s-a aciuat şi un apropiat de suflet al lui Ion Cîlea, care, culmea, are menirea de a menţine contactul cu presa locală. Până acum nu am primit nici măcar un comunicat de presă de la „bătrânul lup de presă“, care tace şi-şi vede de treabă. Prietenii ştiu ce „treabă“!

• Traian Dobrinescu, fostul director al Regiei Protocolului de Stat – Filiala Olăneşti, a subtilizat nişte documente de la fostul loc de muncă prin intermediul unei apropiate de suflet, angajată a instituţiei respective. Actele îi sunt folositoare în procesul pe care l-a deschis filialei pentru că a fost pus pe liber.

• Se aude că fiul primarului din Ioneşti a luat toate autorizaţiile de vânătoare la animale mari pe domeniul de la Şirineasa-Popeşti. Autorizaţiile sunt valabile pe doi ani, iar ceilalţi membrii AJVPS Vâlcea sunt neumulţumiţi că reprezentanţii acestei instituţii nu au dat avize la toţi cei care plătesc cotizaţii către agenţia condusă de către Ion Antonescu.

• Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, a sărit din nou la beregata presei locale pe care a acuzat-o că nu reflectă activitatea „rodnică” de la Consiliul Judeţean Vâlcea. În timpul şedinţei Consiliului Judeţean de marţi, Dumitru Persu a debitat următoarea cugetare: „Materialele de presă sunt o gândire primitivă a unor ziarişti care încearcă să denigreze nişte persoane din instituţie care muncesc din greu”. Numai că gândirea primitivă a unor ziarişti este în directă legătură cu activităţile şi gândirile primitive ale unora din Consiliul Judeţean, am spune noi.

Leave a Response