|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Pesediştii vor să folosească Poliţia în campania electorală 

Mircia Gutău, preşedinte PD-L Vâlcea,

Pesediştii vor să folosească Poliţia în campania electorală

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu doreşte să-şi impună omul la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Chiar dacă oficial se jură că nu are nici un amestec în schimbarea comisarului şef Florian Marin, deputatul PSD a tras sforile la Bucureşti în favoarea preferatului partidului, comisarul şef Nicolae Sărdărescu. Vlădoiu a făcut potecă la Ministrul Administraţiei şi Internelor, pesedistul Dan Nica, care, în cele din urmă, i-a dat satisfacţie deputatului vâlcean, care este unul dintre liderii Organizaţiei Judeţene a PSD Vâlcea.

Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, ne-a comunicat punctul de vedere oficial al instituţiei: „Conducerea ministerului i-a aprobat cererea de eliberarea din funcţie comisarului şef Florian Marin. Cererea a fost depusă la sfârşitul lunii iulie. Până la scoaterea la concurs a postului de inspector şef, conducerrea IPJ Vâlcea este asigurată de comisarul şef Nicolae Sărdărescu, adjunctul comandantului inspectoratului.“ Mircia Gutău, preşedintele PD-L Vâlcea, are propria variantă în ceea ce priveşte destituirea lui Florian Marin: „Domnul Cîlea a mers la Bucureşti cu hârtie de susţinere a cuiva pentru şefia Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Nu se poate aşa ceva! Am discutat în coaliţie că structurile militarizate nu trebuie politizate! Pesediştii simt că vor pierde alegerile şi folosesc orice mijloace pentru a se pregăti de campania pentru prezidenţiale”. Mircia Gutău a mai afirmat că-l va informa în legătură cu această situaţie pe premierul Emil Boc. „Nu mai suntem în anii ’50, când miliţienii răspundeau la comenzi politice. Să vină Corpul de control al primului-ministru, să se stabilească adevărul!” – a mai spus preşedintele PD-L Vâlcea. (N.T.)

Leave a Response