|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Construcţia supermarketului Lidl din Ostroveni a primit aviz din partea consilierilor locali 

• După o amânare de două luni,

Construcţia supermarketului Lidl din Ostroveni a primit aviz din partea consilierilor locali

După o amânare de două luni, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat cu unanimitate, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind avizare PUD amplasare supermarket Lidl, în zona Ostroveni Sud. Astfel, reţeaua germană de magazine cu discount Lidl va inaugura la sfârşitul anului 2010 al doilea magazin din România chiar în municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiţii directe de 70 miliarde lei vechi. Deja, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism a municipiului Râmnicu Vâlcea a avizat favorabil acest proiect.

În luna martie, SC Lidl România SCS a achiziţionat peste 6.700 mp de teren de la patru proprietari din zona Ostroveni Sud. Noua clădire va avea spaţii comerciale dispuse pe trei niveluri, care va îngloba spaţii pentru vânzare, depozit, rampă acces, încăpere pentru personal, birou, toalete, încăpere instalaţii tehnice. Accesul pietonal în incintă va fi din trotuarul Bulevardului Dem Rădulescu, iar accesul auto se va realiza prin strada secundară ce urmează a se realiza pe latura de vest. Investitorul promite că se vor realiza 100 de locuri de parcare.

La jumătatea anului trecut, surse din interiorul companiei au declarat că planurile reţelei vizează deschiderea a 100 de unităţi în România  până în 2011. Această ţintă pare acum aproape imposibil de atins, ţinând cont că centrul logistic va fi finalizat cel mai devreme la începutul lui 2010, iar deschiderea primelor magazine este condiţionată de existenţa unui depozit central de unde să fie livrată marfa către toate unităţile operaţionale.

Compania s-a arătat interesată până acum de mai multe oraşe, printre care şi Râmnicu Vâlcea, unde a contactat administraţiile locale pentru a cere informaţii sau planuri urbanistice zonale. Intrarea Lidl în Râmnicu Vâlcea va încinge lupta pe segmentul discounterelor, pe care s-au impus până acum două reţele internaţionale de profil, Plus şi Billa. La sfârşitul anului trecut erau în total 146 de magazine de tip discounter în România, în creştere cu aproape 55% faţă de 2007. Potrivit rezultatelor financiare raportate de retailerii de profil pe 2007, acest segment a avut venituri de peste 600 milioane de euro.

Anul trecut, compania Lidl România SCS, reprezentanta grupului german de retail Lidl&Schwartz, şi-a majorat capitalul social cu 13 milioane de euro, la circa 38,7 milioane de euro (138 milioane de lei), prin aport în numerar al acţionarului Lidl Romania GmbH. În urma aportului, Lidl România GmbH deţine 99,99% din acţiuni, iar Lidl România deţine o parte socială. Grupul Lidl&Schwartz a decis, la începutul anului 2007, să reia planurile de dezvoltare a reţelei de discount Lidl în România, după ce în 2006 a hotărât să amâne intrarea pe piaţa românească şi intenţionează să investească, până în 2011, circa 150 milioane de euro în peste 100 de magazine.

Strategia companiei vizează atât oraşele mari, cât şi localităţile cu câteva zeci de mii de locuitori, potrivit surselor din cadrul companiei. Lidl face parte din grupul german Lidl&Schwartz, care operează în România  reţeaua de hipermarketuri cu politică de discount Kaufland. Încă de la intrarea pe piaţa românească, în 2005, Kaufland a fost cea mai dinamică reţea de hipermarketuri, după ritmul de expansiune. În prezent, retailerul german operează 34 de unităţi la nivel local, printre care şi în Râmnicu Vâlcea. (P.C.)

Leave a Response