Rovana Plumb, simplu membru al PSD Vâlcea
Rovana Plumb, simplu membru al PSD Vâlcea
Deputatul PSD, Rovana Plumb, şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei Vâlcea a PSD, întrucât a fost aleasă preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate. Cum cele două funcţii – de vicepreşedinte al PSD Vâlcea şi de preşedinte al femeilor, sunt incompatibile, Rovana Plumb a preferat să renunţe la funcţia avută în organizaţia vâlceană. „Asta nu înseamnă că nu voi avea activitate în organizaţie. Voi susţine în locul meu o altă colegă din PSD”, a mai spus Rovana Plumb. Rovana Plumb a anunţat că în următoarea perioadă de timp va susţine câteva proiecte privind judeţul Vâlcea. Astfel, o prioritate o va constitui dezvoltarea turismului, pe următoarele coordonate: Râmnicu Vâlcea – Călimăneşti – Govora – Horezu; Voineasa; Drăgăşani. Un alt obiectiv îl reprezintă reabilitarea mediului înconjurător (în special zona Ocnele Mari). Nu în ultimul rând, deputatul va pune accent pe dezvoltarea unei mici industrii cu valoare adăugată mare (centre de colectare a legumelor, valorificarea extractelor naturale). Toate aceste proiecte urmează a fi finanţate din fonduri europene. (Octavian HERŢA)