|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Primarul Ciucă din Olăneşti lasă copiii fără grădiniţă 

Autorităţi pasive şi indiferente!

Primarul Ciucă din Olăneşti lasă copiii fără grădiniţă

Anda Vlad

Cazul grădiniţei din Băile Olăneşti, care funcţionează într-o clădire retrocedată a fost adusă de multe ori în discuţie de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Vâlcea, din dorinţa ca proprietarii să renunţe la suma destul de mare pe care o ceruseră pentru chirie, pentru că cele două instituţii nu au bani suficienţi. Pentru ca grădiniţa, unde sunt şcolarizaţi peste 70 de copii să mai poată funcţiona în respectiva clădire retrocedată, proprietarii ceruseră primăriei suma de 4.000 de euro lunar. Cele două părţi negociază şi acum această sumă.

Sumă negociată la prima rundă

Cei peste 70 de micuţi din staţiunea Băile Olăneşti riscau ca, din această toamnă să nu mai aibă unde să meargă la grădiniţă, şi asta din cauza chiriei destul de mari pe care proprietarii clădirii retrocedate o impuseseră, şi care era destul de mare, respectiv 4.000 de euro. Reprezentanţii administraţiei locale din Olăneşti şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea consideră această sumă ca fiind exorbitantă, mai ales pentru actuala situaţie financiară prin care trece ţara, dar şi lumea întreagă. „Este o sumă foarte mare pe care ei o solicită. Cu ea am putea construi două grădiniţe, la care am putea adăuga şi banii pentru îmbunătăţiri. Oricum, şi actuala grădiniţă are nevoie de îmbunătăţiri, iar suma solicitată de proprietari este destul de mare”, ne-a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Cornelia Coroiu.

Viitorul grădiniţei Olăneşti, în mâinile proprietarului

Suma este mult prea mare şi pentru primarul Gheorghe Ciucă, care dă neputincios din umeri în stilul caracteristic. Acesta a declarat pe un ton bâlbâit: „A fost o primă rundă de negocieri, unde proprietarii au solicitat aproximativ 4.000 de euro, bani care ar include chiria şi pe terenul de peste 1.000 de metri pătraţi, chirie care, în momentul de faţă, în staţiune, este foarte scumpă. Consider că, în zilele următoare, proprietarii vor renunţa totuşi la această sumă şi că o să-i convingem să micşoreze suma.”, a declarat primarul Gheorghe Ciucă. Cu toate că despre această situaţie se ştia de mai mult timp, edilul din Olăneşti s-a trezit în ultimul ceas „Să sperăm că săptămâna viitoare se va ajunge la o înţelegere, pentru ca această grădiniţă să funcţioneze în continuare în acest spaţiu măcar pentru un an, după cum ne-au promis proprietarii”, a mai spus Gheorghe Ciucă.

Judeţul Vâlcea, caz fericit

Dacă la nivelul judeţului Vâlcea este un singur caz în care primăria trebuie să achite chirii destul de ridicate proprietarilor de case retrocedate unde funcţionează unităţi de învăţământ, nu aceeaşi este situaţia în alte judeţe. De exemplu, în judeţul Timiş există peste 60 de astfel de cazuri, unde primăriile trebuie să plătească un sac de bani pentru ca elevii să aibă unde învăţa.

Leave a Response