|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Mazilu a cumpărat pompa de apă pentru satul Săruleşti – Lăpuşata 

Deputatul Mazilu a cumpărat pompa de apă pentru satul Săruleşti – Lăpuşata

Peste 250 de familii din satul Săruleşti, comuna Lăpuşata au rămas fără apă în luna august din cauza pompei care s-a defectat. Salvarea acestora a fost deputatul PSD din Colegiul Bălceşti, Dan Constantin Mazilu, care a cumpărat pompa necesară astfel încât oamenii au beneficiat de apă.

Pompa de apă de la Staţia Săruleşti a fost pusă în funcţiune în urmă cu trei ani. Lucrările pentru reabilitarea cu apă au fost făcute de SC Scad Slatina, dar pompa a fost adusă de SC Stema Grup SRL Rm. Vâlcea, şi a avut garanţie doi ani. „Spre sfârşitul lunii august pompa de apă nu a mai funcţionat şi aproximativ 250 de familii au rămas fără apă o săptămână şi o zi. Am chemat reprezentantul firmei Sc Stema Grup SRL Rm. Vâlcea, pe inginerul Sterea, care a venit cu un echipaj şi a verificat pompa. Verdictul dar a fost că este arsă.

Am chemat şi oamenii de la CEZ. Pompa are o greutate de 400 de kg. şi a trebuit să fie scoasă cu vola. De asemenea, şi coloana de metal a trebuit să fie scoasă deoarece a ruginit, iar specialiştii ne-au recomandat înlocuirea acesteia cu una din PVC, lumgimea acesteia fiind de 100 m. Firma care s-a ocupat de lucrare ne-a spus că nu are pompă să ne aducă, deoarece în România nu se mai fabrică. Doar coloana ne-a fost adusă de SC Stema, după o negociere pe care am avut-o cu inginerul Sterea. Aceasta a fost garantată la o valoare de 104 milioane lei vechi, din care prima tranşă a fost achitată prin factura nr. 116 din 24 august 2009, în valoare de 48,5 milioane lei vechi.

Cea de-a doua tranşă va fi achitată  din bugetul local 2010. Pentru pompă a fost mai greu deoarece am întâmpinat dificultăţi. Am apelat însă la deputatul Mazilu care ne-a adus-o din afară şi astfel ne-a salvat. Oamenii din Săruleşti au apă de câteva zile. Iar pompa a fost plătită din banii deputatului, ridicându-se la o valoare foarte mare, peste 100 milioane lei, bani pe care noi nu îi avem în bugetul local, acesta fiind pe zero. Mâna “forte” rămâne aici deputatul Mazilu, un om de o mare valoare şi care ne scapă din orice situaţie grea. Mereu o să îmi amintesc de acest om, chiar şi atunci când nu o să mai fiu primar că a fost alături de oameni”, ne-a spus edilul din comuna Lăpuşata, Aurel Cornoiu. Primarul a mai afirmat că în satul Săruleşti oamenii sunt foarte încântaţi că au apă acum, mai ales că s-au branşat mulţi într-un timp foarte scurt. (L.L.)

Leave a Response