|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Investiţii de milioane de euro pentru Călimăneşti 

Investiţii de milioane de euro pentru Călimăneşti


Staţiunea din Vâlcea are în prezent investiţii în derulare de aproximativ 20 de milioane de euro, principala investiţie fiind Centrul de Convenţii şi Expoziţii de la Seaca care, cu toate utilităţile aferente, se apropie de nouă milioane de euro. Obiectivul, care este posibil să fie inaugurat în luna noiembrie a acestui an i-a fost prezentat de altfel, sâmbătă şi vicepreşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a fost impresionat de mărimea spaţiului expoziţional.

O altă investiţie care se va dezvolta în staţiune este proiectul „Mirajul Oltului”, care presupune amenajarea unui centru spa, dar şi amenajarea lacurilor de acumulare Turnu şi Călimăneşti în zone de navigaţie de tip croazieră, acest proiect depăşind suma de opt milioane de euro. La cele două investiţii majore din staţiune se alătură şi realizarea celor două centre de informare turistică – Călimăneşti şi Căciulata, care depăşesc şi ele 500.000 de euro.

„Toate aceste investiţii sunt, de fapt, pietrele de temelie care vor face din Călimăneşti, o perlă a Văii Oltului, mai cunoscută decât Sinaia Prahovei, nu doar un centru turistic, ci chiar unul medical, având în spate tradiţia balneo, plus viitoarea clinică de chirurgie cardiovasculară”, a mai declarat Ilie Amuzan. 114.000 de turişti au fost înregistraţi, în acest an, în staţiunea vâlceană.

Leave a Response