Sediile PSD şi PD-L pichetate pe 30 septembrie
Partidele vâlcene, în fierbere:
Sediile PSD şi PD-L pichetate pe 30 septembrie
Anda Vlad
Bugetarii vâlceni care fac parte din Sindicatul Administraţiei Publice (SINDAP) urmează să picheteze la data de 30 septembrie sediile celor două partide de guvernământ, PSD şi PD-L, nemulţumiţi de grila de salarizare propusă de Guvern. Nicolae Jitianu, preşedinte SINDAP Vâlcea, această lege a bulversat întregul sistem bugetar. „Sunt mari discrepanţe între salariile şi grilele funcţionarilor publici şi ale celor din ministere. Bugetarii din administraţia publică locală au avut şi au cele mai mici salarii. Legea unică a salarizării nu se aplică tuturor bugetarilor cum ar fi: angajaţilor Băncii Naţionale a României, ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ai celor de la Supravegherea Asigurărilor sau ai Sistemului de Pensii Private. Aceştia vor fi plătiţi în continuare conform legilor speciale.”, spune Jitianu.
Printre acţiunile de protest anunţate de sindicalişti se numără pichetarea sediilor PD-L şi PSD, pe 30 septembrie, greva generală pe 5 octombrie şi un miting pe 7 octombrie. Pichetarea sediilor PD-L şi PSD va avea loc între orele 11.00 şi 13.00, inclusiv în municipiul Râmnicu Vâlcea. în timp ce, pe 7 octombrie, sindicaliştii îşi propun să facă miting şi marş de protest. Alianţa Bugetarilor a anunţat că nici un membru de sindicat din sectorul bugetar nu se va implica în organizarea alegerilor prezidenţiale. Printre acţiunile de protest se numără, de asemenea, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la neconstituţionalitatea unora dintre articolele cuprinse în cele trei legi asumate de Guvern şi strângerea de semnături pentru dezbaterea în Parlament a legilor.
Vor apela, dacă va fi cazul, la iniţiativa legislativă populară, pentru care este nevoie de 100.000 de semnături. La fel se va proceda şi cu Legea educaţiei naţionale. „În perioada 30 septembrie 2005 – 25 septembrie 2009 organizaţia SINDAP Vâlcea a crescut din punct de vedere numeric. Astfel, numărul de membri a crescut de la 325, cuprinşi în 25 de grupe sindicale în 2005, la 1.634 de membri, cuprinşi în 63 de grupe sindicale în 2009, cu posibilitatea de creştere până la sfârşitul anului la 2.000 de membri”, a declarat Nicolae Jitianu. „Sunt convins că după alegerile prezidenţiale vor urma concedieri masive în rândul funcţionarilor publici, iar cei care vor rămâne vor avea de suferit prin reducerea veniturilor”, a spus Liviu Marica.