|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sacrificiile angajaţilor de la OLTCHIM nu sunt în zadar! 

Liderul sindical Mihai Diculoiu este convins că:

Sacrificiile angajaţilor de la OLTCHIM nu sunt în zadar!

• „Nu ne-am gândit niciodată şi nu vom admite ca  SC Oltchim SA să fie închis!“

Preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, este optimist în ceea ce priveşte deblocarea situaţiei de pe platforma chimică vâlceană. Liderul de sindicat îi asigură pe salariaţi că în următoarele săptămâni Oltchimul va obţine creditul cu garanţie guvernamentală, necesar achiziţionării pirolizei de la Arpechim Piteşti şi repunerii în funcţiune a instalaţiilor combinatului: „În urma vizitei Primului Ministru, Emil Boc, din 9 iulie şi a Preşedintelui României, Traian Băsescu din 25 iulie 2009 consider că măsurile adoptate pot rezolva problemele cu care se confruntă SC Oltchim SA. 

Materiile prime: propilena şi etilena vor fi asigurate prin preluarea Petrochimiei de la Arpechim Piteşti. Este foarte important că preşedintele şi primul ministrul sunt alături de SC Oltchim SA în obţinerea  creditului de 62 milioane euro, bani necesari pentru preluare Petrochimiei de la Piteşti. Nu trebuie să ne surprindă că la nivelul combinatului există o stare de nelinişte deoarece au trecut 10 luni de când a fost oprită Petrochimia de la Piteşti de acţonarul OMV, iar Oltchim a funcţionat la 30% din capacitate reuşind cu eforturi din partea conducerii şi sacrificii din partea salariaţiilor să asigure locurile de muncă şi drepturile salariale.

Suntem convinşi că toată această perioadă grea va lua sfârşit până în jurul datei de 15 noiembrie 2009, când SC Oltchim SA va prelua  piroliza de la Arpechim Piteşti şi astfel aceste sacrificii se vor dovedi, că nu au fost făcute  în zadar. Trebuie să menţionăm că, în ultimii 20 de ani, SC Oltchim SA si-a modernizat şi retehnologizat instalaţiile devenind o unitate etalon a economiei româneşti, respectată de marii producători de policrorură de vinil şi sodă caustică din lume.

Oltchim exportă 75% din producţia fizică şi realizează 65% din producţia industrială a judeţului, dispune de personal cu înaltă calificare şi realizează produse finite de calitate şi cu eficienţă maximă. Nu ne-am gândit niciodată şi nu vom admite ca  SC Oltchim SA să fie închis! Pot spune cu toată convingerea că în cel mai scurt timp va fi asigurată capacitatea de producţie în proporţie de 100% pentru că avem cea mai mare încredere în preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, care vor rezolva problema Oltchim. Vor fi rezolvate şi problemele salariaţilor de la Piteşti pentru că Oltchimul nu poate funcţiona decât în sistem integrat cu petrochimia de la Arpechim.“ – a mai subliniat Mihai Diculoiu (O.A.)

Leave a Response