Fostul preşedinte al ROMPETROL este noul adjunct al directorului general al OLTCHIM
Fostul preşedinte al ROMPETROL este noul adjunct al directorului general al OLTCHIM
Recent, Consiliul de Administraţie de la întreprinderea OLTCHIM a aprobat modificări ale organigramei societăţii. Modicările aduse formei anterioare se referă la înfiinţarea a două posturi de director general adjunct, a unui post de director vânzări şi a unui post de director Aprovizionare, ultimele două în subordinea directorului comercial.
Aceste posturi au fost ocupate astfel: director general adjunct cu probleme financiare – Alexandru Bucşă. Are vârstă de 42 ani, este de profesie economist, deţine diploma de EMBA obţinută în cadrul KPMG, Universitatea din Bristol, Anglia şi Koln, Germania şi până la această dată a acumulat timp de 10 ani o vastă experienţă în cadrul grupului Rompetrol (atragerea de resurse financiare, resurse umane, fuziuni, achiziţii, membru CA al Rompetrol Group NV, apoi preşedinte al CA Rompetrol SA).
Director general adjunct cu probleme de producţie şi investiţii – Radu Olaru. Are vârsta de 38 ani, este de profesie inginer chimist, este doctorand în ştiinţa polimerilor, cu o vechime în cadrul societăţii de 14 ani. A lucrat ca inginer chimist în cadrul serviciului de cercetare şi în secţia PVC. A urcat în ierarhie ocupând pe rând următoarele poziţii: director Producţie în cadrul societăţii mixte Oltchim-Petzetakis, director tehnic în cadrul Direcţiei Dezvoltare, director Direcţie Producţie iar până în prezent a ocupat funcţia de director general adjunct, cu atribuţii de director Direcţie Tehnică.
Director Vânzări – Ionică Florescu. Are vârstă de 57 ani şi are o vechime în cadrul societăţii de 34 de ani. Experienţa în acest domeniu îl recomandă. A ocupat în cadrul societăţii următoarele funcţii: şef birou import-export, adjunct şef serviciu Import-Export în cadrul societăţii mixte Oltchim Gmbh, cu sediul în Germania, director Direcţia Marketing iar până în prezent a ocupat postul de director adjunct Marketing.
Director Aprovizionare – Cosmin Diaconu. Are vârstă de 38 ani, este de profesie economist. Are o vechime de 8 ani în cadrul societăţii şi ocupat pe rând următoarele poziţii: Şef Serviciul Comercial în cadrul Diviziei Agroalimentare a Oltchim, adjunct şef serviciu Aprovizionare Materii Prime în cadrul societăţii iar până în prezent a ocupat poziţia de şef serviciu Aprovizionare Materii Prime.