|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Chiriaşii ANL din Râmnic sunt norocoşi 

Chiriaşii ANL din Râmnic sunt norocoşi

Chiriaşii de la blocurile ANL din municipiul Râmnicu Vâlcea plătesc mai puţin decât în alte oraşe din ţară. Dacă pentru o cameră, la Iaşi se plătesc 223 de lei lunar, iar la Suceava 193 de lei  lei, la Râmnicu Vâlcea situaţia este cu totul alta. Astfel, cele 108 locuințe repartizate vor avea chirii cuprinse între 95 şi 137 de lei. Preţurile au fost aprobate zilele trecute de către consilierii municipali şi sunt valabile pentru ANL-urile din complexul Ostroveni 6, ultimul dat în folosinţă în vara acestui an. Potrivit hotărârii recent adoptate, pentru garsonierele repartizate, râmnicenii vor trebui să plătească o chirie lunară în valoare de 96 de lei, air pentru apartamentele cu două camere, 137 lei.

Chirie mai ieftină datorită zonei de impozitare

Din raportul întocmit de reprezentanţii municipalităţii reiese că preţurile chiriilor pentru locuinţele ANL au fost calculate în funcţie de categoria suprafeţelor, respectiv suprafaţa locuibilă, dependinţe ca baie, bucătărie, hol, debara sau terase acoperite. Municipalitatea motivează prin acelaşi raport preţurile reduse faţă de alte oraşe din ţară prin categoria localităţii, dar şi a zonei unde municipiul Rm.Vâlcea se încadrează. Astfel, chiriile au fost stabilite în funcţie de valoarea impozitelor şi taxelor locale pentru terenuri, prin aplicarea unui coeficient la chiria de bază, respectiv 3,5 pentru municipiul Rm. Vâlcea, acesta încadrându-se în zona A de impozitare. Aşadar, râmnicenii se pare că au fost favorizaţi de zonă pentru ca măcar în această perioadă de criză financiară să plătească mai puţin faţă de cetăţenii altor oraşe din ţară.

Mai multe ANL-uri în Ostroveni

Municipalitatea area veşti bune pentru râmnicenii care se află pe listele de aşteptare. Locuinţele de tip ANL din Ostroveni vor fi mult mai multe, datorită unui studiu de fezabilitate care a fost aprobat şi prin care se stabileşte contruirea a încă 44 de apartamente pentru tinerii cu venituri mici. Cerea de locuinţe sociale este mult mai mare decât cea a locuinţelor de tip ANL. Pe listele primăriei sunt înregistrate deja peste 4.500 de persoane cu posibilităţi materiale reduse ce duc lipsă de o locuinţă.
Peste 130 de locuinţe noi

Municipalitatea promite astfel că, că până la sfârșitul acestui an, va finaliza 93 de apartamente în imobilul din Ostroveni Sud, iar Consiliul Local a mai aprobat finanțarea pentru amenajarea a altor 39 de garsoniere în căminul internat al Colegiului Ferdinand I – imobil neutilizat la capacitatea sa maximă de către unitatea școală.

Leave a Response