Nu pot lăsa România la mâna grupurilor de interese
Traian Băsescu la depunerea candidaturii:
Nu pot lăsa România la mâna grupurilor de interese
Şeful statului îşi încearcă şansele de a obţine alţi cinci ani la Cotroceni. Niciun preşedinte postdecembrist nu a reuşit să câştige două mandate consecutive la rând în cadrul actualei Constituţii
„Mi-am depus candidatura. Sunt puţin emoţionat dar infinit mai responsabil decât atunci când am făcut-o prima dată. Prima dată nu ştiam ce înseamnă viaţa de zi cu zi a preşedintelui României. Astăzi ştiu şi consider că este o candidatură cu adevarat responsabilă„, a declarat Traian Băsescu.
„Cred că unii se întreabă de ce candidez a doua oară şi vreau să vă spun că nu aveam alternativă. A nu mă înscrie în cursa electorală ar fi fost un gest de laşitate. Un alt motiv al candidaturii mele este legat de ceea ce nu am reuşit să fac şi sunt destule pe care nu am reuşit să le fac pentru că nu am avut susţinerea politică necesară pentru un proces accelerat de reformare. Este responsabiliateta mea ca şef al statului”, a apreciat şeful statului, considerând că este extrem de important să continue reformele pe care le-a început în acest mandat.
Traian Băsescu şi-a arătat convingerea că România nu trebuie să mai ajungă la mâna grupurilor de interese, considerând că dacă, timp de cinci ani, nu a făcut vreun compromis, nici în ultimele zile ca preşedeinte nu va ceda în faţa presiunilor pentru funcţia de prim-ministru.
„În al treilea rând am convingerea că România nu trebuie lăsată pe mâinile alianţei de la Grivco. România nu este nici a lui Ion Iliescu, nici a lui Hrebenciuc, nici a lui Mircea Geoană, nici a lui Vântu sau a lui Voiculescu. Voi face ca în continuare România să fie a românilor şi să nu fie din nou controlată de grupurile de interese”, a susţinut Băsescu.
„Nu am negociat nici cu Vântu, nici cu Patricciu, nici cu Voiculescu, sau cu Iliescu, pentru că vedem România în mod diferit. Vreau o Românie modernă. Am obligaţia să le spun românilor că sunt gata să continui, dar este problema românilor dacă eu să continui sau nu. Este problema românilor dacă vor vrea o Românie a lor sau o Românie pe care s-o îndrepte spre grupuri nelegitime”, a explicat şeful statului.
Alături de Traian Băsescu în momentul depunerii candidaturii au fost Adriean Videanu, Gheorghe Flutur, Theodor Stolojan, Emil Boc, Elena Udrea şi Anca Boagiu.
Dimineaţă, preşedintele a participat la şedinţa Colegiului Director al PD-L, formaţiune care şi-a asumat susţinerea necondiţionată a acestuia. Nici nu avea cum să fie altfel, în condiţiile în care PD-L din 2009 este urmaşul Partidului Democrat din 2004, sub a cărui siglă îl învingea atunci pe Adrian Năstase. Băsescu şi-a asigurat dimineaţă susţinătorii portocalii că va învinge şi asta deşi potrivit ultimului sondaj de opinie realizat de INSOMAR la comanda Realitatea TV, preşedintele este depăşit chiar din primul tur de Geoană, şi înfrânt în al doilea.
Dacă va fi reales pe 6 decembrie pentru un al doilea mandat consecutiv, Traian Băsescu ar fi primul preşedinte al României care reuşeşte această performanţă în cadrul actualei Constituţii. Formal, Ion Iliescu a reuşit asta, fiind votat preşedinte în 1990 şi 1992, dar Legea Fundamentală a fost adoptată doar în 1991. Iiliescu a pierdut însă campania din 1996, pentru al doilea mandat constituţional consecutiv în faţa lui Emil Constantinescu, redevenind preşedinte în 2000. Constantinescu nu a avut nici el şansa a doua mandate, pentru că în 2000 nu a mai candidat.
În acelaşi timp cu 10 ani în funcţia de preşedinte, Băsescu s-ar apropia de recordul de 12 deţinut de Iliescu. Nu îl va putea depăşi, pentru că în 2014 nu va mai avea dreptul să candideze, Constituţia limitând numărul de mandate pe care le poate deţine o persoană la două.