Senatorul Jurcan le dă cu flit pesediştilor
Senatorul Jurcan le dă cu flit pesediştilor
• preşedintele democraţilor vâlceni se fereşte de PSD ca de piaza cea rea
Senatorul pedist Dorel Jurcan, care ocupă şi funcţia de preşedinte al PD Vâlcea, crede că Partidul Naţional Liberal are două feţe; pe de-o parte liderii acestui partid fac apel la unitate, pe de altă parte se încearcă discreditarea lui Traian Băsescu şi implicit a PD. Cât despre presupusa alianţă între PSD şi PNL. Jurcan spune că aceasta nu este altceva decât o diversiune pusă la cale şi întreţinută de ambele partide, din motive diferite. Întrebat dacă este posibilă o alianţă PSD-PD, senatorul a fost categoric: „Nu avem cum să facem o coabitare cu PSD, pentru că pur şi simplu nu avem voie, prin statut, nici măcar la nivelul organizaţiilor locale. Pentru o asemenea colaborare, ar trebui scoasă din statut prevederea cu pricina. Mai degrabă PSD este orientat către o înţelegere cu PRM”. Jurcan crede că bălăcăreala liberalo-pedistă este cauzată în special de PNL, şi în special de lideri cum sunt Ludovic Orban şi Crin Antonescu, care nu au fost preocupaţi de guvernare, ci de jocuri politice. Jurcan a comentat în mod negativ reacţiile hilare ale liberalilor la Timişoara, vizavi de pamfletul citit de Mircea Dinescu. „Nu asta e problema României, ci medicamentele, calamităţile, agricultura şi pensiile”, a mai spus Dorel Jurcan în cadrul unei conferinţe de presă.