Beat la volan
Beat la volan
Ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti – Formaţiunile Poliţie Rutieră şi Siguranţă Publică au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi depistării faptelor de natură antisocială, în timpul căreia a fost identificat Nicolae A., de 29 ani, din oraşul Bălceşti, care conducea un autovehicul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
I s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
Dosare penale pentru tăieri ilegale de arbori
La data de 7 noiembrie a c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ghioroiu au executat o acţiune pe linie de silvicultură vizând prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi sustragerea acestora.
Cu această ocazie au fost identificaţi Marian Ş., de 32 ani, Ilie D., de 42 ani şi Gheorghe D., de 18 ani, toţi din comuna Ghioroiu, care au tăiat şi sustras 40 arbori ce aparţineau Ocolului Silvic Bălceşti, prejudiciul total fiind de 1600 lei.
Persoanelor depistate le-au fost întocmite dosare de cercetare penală conform Legii 46/2008, art. 108 şi 110.
A traversat strada prin loc nepermis
Vineri, în jurul orei 12.50, Dumitru A., de 23 ani, din comuna Pietrari, a condus un autoturism pe D.N. 67, în localitatea Pietrari, din direcţia Rm. Vâlcea către Tg. Jiu, iar la Km. 168+450 m a accidentat-o pe FILOFTEIA P., de 88 ani, din comuna Pietrari care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul judeţean Vâlcea unde i s-a stabilit diagnosticul: „fractură humerus drept”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind negativ, i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
in Fapt divers