Proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de agrement în Voineasa” va fi finanţat de stat
• Pentru că nu mai este posibil un proiect european,
Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în Voineasa” va fi finanţat de stat
Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa” are toate şansele să fie finanţat din bugetul de stat, începând chiar din anul 2010. În urma mai multor demersuri ale proprietarilor de păduri din Voineasa care au donat 10 hectare pentru acest proiect, Ministerul Turismului a promis că se implică direct şi va propune ca în proiectul de buget pe 2010 să fie inclusă finanţarea pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa”.
Din nefericire, acest proiect nu mai poate fi finanţat din fonduri europene, întrucât au existat contestaţii în instanţă cu privire la proprietatea asupra pădurilor din Voineasa. Trei persoane – Bogdan Tudor, Panu Misăilescu (Obştea Robeşti), şi Aurel Chiriţă – au intentat procese în instanţă şi au spus că terenurile donate pentru construirea pârtiei de schi de la Voineasa… aparţin unei obşti de moşneni. Numai că respectiva „obşte” este un fictivă, pentru că membrii ei sunt… îngropaţi în cimitirul Novaci.
Valoarea totală a investiţiei „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa” se estimează a fi de 500 miliarde lei vechi (12,5 milioane euro), iar durata de realizare va fi de 24 de luni. Lungimea pârtiei de schi va fi de 5 km. În proiect mai sunt prevăzute următoarele investiţii: peron staţie îmbarcare telescaun; 60 de stâlpi de iluminat; sistem de alimentare cu apă potabilă; sistem de canalizare menajeră; instalaţie apă tehnologică pentru producere zăpadă artificială; parcare şi bretea de racord; ştrand şi debarcader; pontoane plutitoare; cinci utilaje transport pe cablu; utilaje alimentare cu apă potabilă; cinci tunuri de zăpadă; o maşină de bătut zăpada (Ratrack); o clădire centru salvamont, etc.
Având în vedere potenţialul turistic ridicat al zonei, prin investiţia propusă se doreşte dezvoltarea infrastructurii de agrement din staţiunea turistică Voineasa – zona de nord a munţilor Latoriţa „Mioarele – Coasta Benghii – Puru”, zonă aflată între Staţiunea Vidra şi Obârşia Lotrului, în scopul practicării sporturilor de iarnă la nivelul standardelor internaţionale, precum şi exploatarea resurselor turistice în toate anotimpurile, în prezent, în această zonă aflându-se mai multe cabane care beneficiază de condiţii de cazare şi masă, apte pentru activităţi turistice.
Zona vizată are potenţial turistic de importanţă naţională, staţiunea Voineasa fiind o staţiune de interes naţional şi chiar dacă are un cadru natural favorabil practicării sporturilor de iarnă, nu deţine nici o pârtie de schi sau alte facilităţi pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Prin proiectul propus se doreşte atragerea zonei în circuitul turistic, în scopul practicării sporturilor de iarnă şi de agrement la nivelul standardelor internaţionale şi susţinerea dezvoltării acestei zone, cu atât mai mult cu cât în prezent în această zona activitatea turistică este inexistentă.
Pentru anotimpul cald, turismul montan are condiţii ideale de practicare a drumeţiilor în munţii Parâng la altitudinea de 2.500 m, sau pentru practicarea pescuitului sportiv, a sporturilor nautice pe Lacul Vidra, canotaj, caiak, etc. Totodată, pe drumurile naţionale existente pot fi organizate competiţii de cicloturism, iar pe potecile turistice se pot organiza competiţii de orientare. (N.T.)