|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Peste 90.800 de vâlceni i-au dat votul preşedintelui Traian Băsescu 

Peste 90.800 de vâlceni i-au dat votul preşedintelui Traian Băsescu

• cele mai multe voturi adunate de Traian Băsescu au fost înregistrate în localităţile Boişoara şi Câineni, iar Mircea Geoană a luat grosul voturilor în Scundu, Milcoiu şi Lăcusteni

În noaptea de duminică spre luni, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Vâlcea a fost printre primele din ţară care a transmis datele finale provizorii către Biroul Electoral Central (BEC), cuprinzând rezultatele la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Astfel, conform acestor date, prezenţa la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 62,34%, fiind înregistrate un total de 211.408 voturi valabil exprimate. Preşedintele Traian Băsescu, susţinut de PD-L, a luat aproape 43% din voturi (90.801 de persoane), în timp ce contracandidatul Mircea Geoană a cules ceva mai mult de 57%.

În municipiul Râmnicu Vâlcea scorul a fost extrem de strâns, pentru că Traian Băsescu a luat peste 48,5% din voturi, iar Mircea Geoană a avut 51,5%. În Drăgăşani, fieful pesedistului Vasile Bleotu, liderul PSD a avut 60,76%, în timp ce Traian Băsescu a luat 39,23%. Singurul oraş în care Traian Băsescu a luat majoritatea voturilor a fost Brezoi, unde aproape 52,5% din oameni au pus ştampila pe candidatul PD-L, în condiţiile în care primarul din localitate este membru PNL.

Şi în alte localităţi din zona de nord a judeţului Vâlcea, Traian Băsescu a fost peste candidatul Mircea Geoană, ceea ce înseamnă că o mare parte din electoratul liberal a votat cu actualul şi viitorul preşedinte al României. Concret, iată localităţile unde Traian Băsescu a luat cele mai multe voturi în judeţul Vâlcea: Boişoara (58%) – unde primar este liberalul Petre Popescu; Câineni (59%) – unde primar este democrat-liberalul Nicolae Ion; Bujoreni (51%) – unde primar este social-democratul Alexandru Roşu; Grădiştea (51,4%); Ioneşti (50,37%) – unde primar este independentul Constantin Neagoie; Malaia (52,68%) – unde primar este social-democratul Sergiu Bogdan; Muereasca (50,1%) – unde primar este liberalul Ion Ungureanu. Cele mai mari victorii ale lui Mircea Geoană s-au înregistrat în localităţile: Scundu (74,6%), Milcoiu (73,6%) şi Lăcusteni (73,65%). (P.C.)

Leave a Response