|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Apele la control în Vâlcea 

Apele la control în Vâlcea

Comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea desfăşoară în această perioadă un control tematic privind salubrizarea cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie. De asemenea, se efectuează verificări la operatorii economici care taie masa lemnoasă pentru depistarea noilor depozite de deşeuri menajere în locuri neamenajate.

Astfel de controale au fost realizate şi luna trecută, când au fost găsite mici depozite de deşeuri menajere pe râurile Coisca şi Luncavăţ. În cazul acestei nereguli depistate, s-a impus luarea măsurilor necesare pentru remedierea situaţiei, care au fost şi realizate, zonele în cauză fiind salubrizate. O altă serie de nereguli au fost găsite săptămâna trecută, în localitatea Dăeşti, la un pod de cale ferată şi la un pod rutier unde zăceau adevărate depozite de deşeuri.

„Primăria Dăeşti şi CFR Vâlcea au fost înştiinţate să ia măsurile necesare pentru ridicarea gunoaielor din cele două puncte”, a declarat Marian Dincă, directorul adjunct al Gărzii de Mediu Vâlcea. Acesta a mai precizat că instituţia de mediu va continua verificarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, anexe la autorizaţia de mediu, precum şi a investiţiilor de mediu la agenţii economici cu impact semnificativ asupra factorilor de mediu.

Leave a Response