|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Vâlceanul Constantin Rotaru ştie să piardă! La alegerile prezidenţiale, candidatul Partidului Alianţa Socialistă a ieşit învins, dar Rotaru nu a acuzat public pe nimeni de fraudă. Lăudabil este şi gestul reprezentantului PAS în Biroul Electoral Central, care a semnat procesul-verbal final al turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu toate că oamenii de la PSD, PNL, PNG, şi PRM au refuzat să semneze.

• În aceste zile vor demara două lucrări de investiţii importante în Râmnicu Vâlcea: lărgirea pasajului Hervil şi modernizarea Pieţei Centrale. Ambele investiţii au fost promise de primarul Mircia Gutău, iar finalizarea lucrărilor este preconizată undeva spre sfârşitul anului 2010.

• Sătul de circul politic, dar şi de stresul cauzat de şeful său politic, primarul din Vlădeşti, Sorin Ghiţă, şi-a luat un concediu binemeritat şi a „evadat“ tocmai în…Norvegia. Îi dorim un sejur plăcut!

• Cel puţin un deputat vâlcean PSD va sări în barca PD-L în zilele următoare. Punem pariu, domnule „Preacinstit“?  

• Avem informaţii că Dumitru Persu a optat să rămână vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Omul avea de ales între pensia grasă de 27 milioane lei vechi de la BCR, sau salariul de 60 milioane lei vechi de la CJ Vâlcea. Bineînţeles că a ales ultima variantă, întrucât Persu a calculat toate „beneficiile financiare” pe care le aduce funcţia de vicepreşedinte al CJ Vâlcea.

• Excelentă reprezentanţie a iluzionistului care a venit la aniversarea de 50 ani de la CET Govora…. Păcat că nu l-a băgat pe Ion Cîlea în cutia mică de 50 cm cubi! Hocus-pocus şi am scăpat de…bolşevic!

• Tânărul consilier judeţean liberal, Victor Popescu, s-a molipsit mult prea devreme de boala neseriozităţii de la seniorii partidului. Necoptul Victor trebuie să înţeleagă că punctualitatea este una dintre principalele calităţi ale unui politician adevărat. Calitate pe care încă nu a dobândit-o. Păcat monşer, pozai în tânăr de perspectivă! Ne-ai dezamăgit!

• Ion Cîlea a găsit vinovaţii pentru pierderea alegerilor de către Mircea Geoană, păpuşa masculină, pe care bătrânelul politician vâlcean a venerat-o, cu obedienţă şi „pupincurism“ dus la extremă. În concepţia comunistului de la conducerea PSD Vâlcea, jurnaliştii de la „Ziarul de Vâlcea“ se fac vinovaţi de pierderea alegerilor şi trebuie pedepsiţi exemplar. Tocmai de aceea Ion al lui Cîlea, neam cu Ciriperu din Ocne, a alcătuit patru plângeri penale cu scriitură agramată împotriva directorului de la „Ziarul de Vâlcea“. Într-una dintre plângeri Cîlea scrie că „l-am agresionat“ cu articolele noastre şi cere să-i plătim 100.000 RON – „şpagă“ pentru a-i „repera“ onoarea pătată. La muncă, stimabile, nu la mână întinsă!

Leave a Response