SC Urban SA poluează râul Olt
Semnal de alarmă!
SC Urban SA poluează râul Olt
Un grup de localnici din Râureni ne-au semnalat că SC URBAN SA a improvizat o groapă de gunoi lângă biserica din zona respectivă, mai precis pe strada Stolniceni la nr. 9. Am fost la faţa locului şi am făcut fotografiile cu care ilustrăm articolul. Se pot observa munţii de gunoaie de pe malul râului Olt. Localnicii susţin că SC Urban SA este direct răspunzătoare de dezastrul ecologic, deoarece doar masinile lor au fost văzute la descărcat.
Conform normelor europene, acest operator de colectare, transport, sortare şi reciclare deşeuri ar trebuit să folosească doar rampe ecologice. Ne întrebăm cum vor reacţiona Garda de Mediu şi Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea la această încălcare flagrantă a legilor privitoare la protrecţia mediului. Chiar îi invităm pe inspectorii de mediu să facă o vizită în zonă şi să constate, dacă aspectele sesizate de noi sunt adevărate. Punem pariu că nici măcar nu vor catadicsi să facă un gest, măcar de formă, în acest sens. (N.T.)